UE vrea să înceteze să mai finanţeze proiecte în domeniul combustibililor fosili

Uniunea Europeană ar trebui să-şi reducă finanţarea pentru proiectele din domeniul combustibililor fosili, au apreciat vineri miniştrii de Finanţe din UE, într-un comunicat comun, o mişcare ce ar putea marca o schimbare majoră în eforturile blocului comunitar de a combate schimbările climatice, informează Reuters.
Economica.net - vin, 08 nov. 2019, 17:34
UE vrea să înceteze să mai finanţeze proiecte în domeniul combustibililor fosili

Aceasta este prima dată când miniştrii europeni de Finanţe susţin o declaraţie în care se cere încetarea finanţării combustibililor fosili, după ce anterior au solicitat doar să se pună capăt finanţării pentru termocentralele pe cărbune.

O eliminare completă ar putea opri finanţări în valoare de mai multe miliarde euro pentru proiecte în domeniul combustibililor fosili acordate de Banca Europeană de Investiţii (BEI), instituţia de creditare pe termen lung a UE. Datele oficiale arată că anul trecut BEI a finanţat proiecte în domeniul combustibililor fosili în valoare de aproape două miliarde de euro, iar începând din 2013 finanţarea pentru astfel de proiecte s-a ridicat la 13,4 miliarde euro.

Cu toate acestea, documentele confidenţiale consultate de Reuters arată că proiectele în domeniul gazelor naturale din Ucraina, Croaţia şi alte state partenere UE ar putea fi finanţate în continuare, după ce Ungaria a cerut acordarea unei dispense, de teamă că, în caz contrar, aceste state ar fi nevoite să se bazeze pe Rusia.

Deşi UE este un important finanţator pentru proiecte globale destinate combaterii încălzirii globale, în mod ironic, UE finanţează şi combustibili fosili, iar multe din cele 28 de state membre susţin proiecte în domeniul gazelor naturale pentru a-şi reduce dependenţa de energia nucleară sau cărbune.

Însă, vineri, într-un comunicat comun, miniştrii de Finanţe din UE au cerut BEI şi altor organisme financiare globale, precum Banca Mondială, „să reducă treptat finanţarea pentru proiectele în domeniul combustibililor fosili, în special a celor care utilizează combustibili fosili solizi, ţinând cont de dezvoltarea sustenabilă şi nevoile energetice, inclusiv securitatea energetică, a ţărilor partenere”.

Decizia politică a miniştrilor europeni de Finanţe trebuie susţinută de o decizie formală a boardului BEI, care este compus din reprezentanţii celor 28 de state membre UE.

O decizie BEI cu privire la încetarea finanţării proiectelor în domeniul combustibililor fosili începând de anul viitor era aştepată încă de luna trecută, dar a fost amânată din cauza diviziunilor existente în interiorul blocului comunitar, în condiţiile în care unele state membre, inclusiv Germania, Italia şi Polonia, doreau ca finanţarea să continue.

Potrivit unor oficiali europeni, boardul BEI se va reuni în data de 14 noiembrie, pe agendă figurând şi politica băncii în domeniul combustibililor fosili.

Banca Europeană de Investiţii (BEI) este banca Uniunii Europene – instituţia de creditare pe termen lung a UE şi singura bancă deţinută şi care reprezintă interesele statelor membre ale Uniunii Europene. Acesta oferă finanţări pe termen lung pentru investiţii solide cu scopul de a contribui la obiectivele politicii UE. BEI lucrează îndeaproape cu alte instituţii ale UE pentru a pune în aplicare politica Uniunii Europene. Fiind entitatea cu cel mai mare volum de împrumuturi şi credite din lume, BEI oferă finanţare şi expertiză pentru proiecte de investiţii solide şi durabile, care contribuie la promovarea obiectivelor politicii UE. Peste 90% din activitatea BEI vizează Europa, însă banca sprijină, de asemenea, politicile externe şi de dezvoltare ale UE.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Electroputere VFU Pașcani a finalizat revizia capitală la a 38-a Săgeată Albastră
VIDEO Electroputere VFU Pașcani a finalizat revizia capitală la a 38-a Săgeată Albastră
Săgeata Albastră AM2022 este automotorul cu numărul 38 la care Electroputere VFU Pascani SA a prestat servicii de Revizie Capitală de tip R9, anunță miercuri compania din grupul Grampet....
Două dintre cele mai bogate familii din România se aliază în cea mai nouă firmă de RCA. Frații Ștefan(Autonom) intră la Eazy Asigurări a familiei Dragic (Superbet)
Două dintre cele mai bogate familii din România se aliază în cea mai nouă firmă de RCA. Frații Ștefan(Autonom) intră ...
Oficial. Autoritatea de Supraveghere Financiară(ASF) a aprobat intrarea Autonom (cel mai mare jucător de pe piața mobilității ...
După BREXIT, Marea Britanie se întoarce cu faţa la Uniunea Europeană. Premierul Starmer spune că Regatul Unit are nevoie de parteneriate mai strânse cu UE într-o lume din ce în ce mai instabilă
După BREXIT, Marea Britanie se întoarce cu faţa la Uniunea Europeană. Premierul Starmer spune că Regatul Unit are nevoie ...
Premierul britanic Keir Starmer a declarat miercuri că instabilitatea globală provocată de războiul din Iran pune Regatul ...
Efectul surpriză al războiului din Iran – De la recipiente de plastic şi până la transport, conflictul din Orientul Mijlociu creşte costurile în industria cosmetică
Efectul surpriză al războiului din Iran – De la recipiente de plastic şi până la transport, conflictul din Orientul ...
Războiul din Iran afectează şi lanţurile de aprovizionare cu produse cosmetice, majorând costurile pentru toate produsele, ...