Ultima oră

Opaina spune că plătim facturi cu 40% mai mari decât anul trecut. Şeful RADET spune exact invers

Radu Opaina a declarat într-o intervenţie telefonică la România TV că facturile la căldură aferente lunii ianuarie vor fi cu cel puţin 20-30% mai mari decât cele din decembrie şi asta pentru că a fost mult mai frig, şi că, în medie, plătim facturi mai mari cu 40% faţă de anul trecut.

Opaina spune că plătim facturi cu 40% mai mari decât anul trecut. Şeful RADET spune exact invers
Şeful Oracle, numit preşedinte al Comitetului Reprezentanţilor la Fondul Proprietatea

Directorul adjunct al Transelectrica, promovat la conducerea companiei

Nemţii, îndemnaţi să-şi petreacă vacanţa în Grecia pentru a-i susţine economia

CE: 12 ţări UE prezintă vulnerabilităţi care subminează creşterea economică

Veniturile SIF Oltenia au scăzut anul trecut cu 21%

Casa Regală se încăpăţânează să nu-l recunoască pe Prinţul Paul. Vezi reacţia Regelui Mihai

Gerul face în continuare victime: cinci oameni au murit în ultimele 24 de ore

Azomureş şi-a dublat profitul net în 2011

După ninsori şi viscol revine gerul în vestul, nordul şi centrul ţării

Hăhăianu: Mi-am prezentat demisia de onoare de la conducerea Transelectrica

Eurodeputaţi atacaţi cu roşii de fermieri la Madrid

Câți bani dau americanii pe Valentine's Day

Câți bani dau americanii pe Valentine’s Day

Consiliul Judeţean Vrancea dă 1,1 milioane de lei pentru deszăpezirea drumurilor

CJ Vrancea va aloca 100.000 de lei pentru repararea acoperişului Spitalului Judeţean Focşani

Scăderea salariilor în Grecia, o 'experienţă' care ameninţă să se extindă în toată Europa

Scăderea salariilor în Grecia, o ‘experienţă’ care ameninţă să se extindă în toată Europa

Bursa din Statele Unite deschide în scădere

După 28 de ore de aşteptare, o gravidă din Buzău a fost preluată de un elicopter VIDEO

Raluca Turcan, despre declaraţiile lui Toader: Scuzele sunt insuficiente

Israelul acuză Iranul de tentativă de atentat

Deszăpezirea, în cartier la premier.

Deszăpezirea, în cartier la premier. „Ce-l doare pe el de alţii? S-a ajuns domnul prim-ministru!”

Copil cu apendicită acută, preluat cu elicopterul din Deltă

S-a dat sentinţa în cazul permiselor de la Argeş. Fostul sef de la Permise Argeş:14 ani de puşcărie

Istoricul Alex Stoenescu:

Istoricul Alex Stoenescu: „Peleşul s-ar putea să revină poporului român”

Politicienii de Ziua Îndrăgostiţilor

Politicienii de Ziua Îndrăgostiţilor

Protestatarii greci cer taxe de protecţie proprietarilor de magazine, pentru a nu le incendia

CURS VALUTAR: Moneda națională a rămas uşor sub 4,35 lei/euro

Bursa a scăzut uşor, după ce luni a atins maximul ultimelor şase luni

Reuters: Băsescu, un preşedinte acuzat de injurii rasiste şi nepotism

Putin, somat să prezinte sursele de finanţare pentru măsurile sociale propuse

Ninsoarea face prăpăd în Vaslui

Ninsoarea face prăpăd în Vaslui

Tribunalul UE: Câştigurile obţinute de filiala ungară a EDF prin contract direct cu statul, ilegale

Tokyo nu mai este cel mai scump oraş din lume. Ce metropolă europeană l-a depăşit

Prinţul Paul a fost recunoscut de instanţă drept membru al Casei Regale. Decizia este irevocabilă

Octavian Lohan, directorul general adjunct al Transelectrica, preia conducerea companiei

Numărul de turişti israelieni care au vizitat România a crescut cu 8%. Vezi ce locații au preferat

Flanco:preţurile produselor electroIT vor creşte

Vânzările Farmec au crescut anul trecut cu 16%

Impozitul la maşină, plătit cu 130 de kilograme de monede. Casiera a numărat trei ore

Cercel: BRD va elibera din provizioane 1,5 miliarde lei prin trecerea la IFRS