Ultima oră

Statele Unite cred că Israelul are dreptul să decidă ce e necesar pentru Fâșia Gaza

Statele Unite consideră că Israelul are dreptul să decidă ce este necesar cu privire la Fâșia Gaza, poziție exprimată astfel duminică la reuniunea Consiliului de Securitate al ONU convocată de urgență pentru a discuta noul plan israelian de a ocupa complet această enclavă palestiniană și de a elimina astfel gruparea armată Hamas, relatează agenția EFE, citată de Agerpres.

Statele Unite cred că Israelul are dreptul să decidă ce e necesar pentru Fâșia Gaza
Sindicaliștii din învățământ anunță că protestele vor continua și vor lua amploare, după ce la întâlnirea cu Bolojan și David nu au obținut nicio concesie la revendicările profesorilor

Un teren din Nibiru, stațiunea lui Selly, a fost cea mai mare tranzacție cu pâmânt agricol din 2025. La cât se ridică valoarea totală

Trump pune poliția din Washington sub control federal și trimite Garda Națională în Capitala SUA, pentru a combate criminalitatea

Romsilva dă startul procedurii pentru alegerea unui nou director general provizoriu. Dosarele candidaților pot fi depuse până pe 18 august

ANRE avertizează asupra tentativelor de manipulare a cetățenilor de către APCE și mai spune că nu va ceda în fața șantajului

Mokka și Romstal au încheiat un parteneriat, prin care li se oferă clienților fabricantului de instalații posibilitatea de plăti produsele în rate de până la 60 de luni

Reacție la genocidul din Gaza. Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, își vinde acțiunile pe care le deține la 11 companii israeliene

VIDEO Autostrada A7 Focșani - Bacău: Imagini dezolante cu șantiere abandonate de muncitorii UMB

VIDEO Autostrada A7 Focșani – Bacău: Imagini dezolante cu șantiere abandonate de muncitorii UMB

Ce este Bitcoin? Cum 100 de dolari investiți acum 15 ani s-ar fi transformat în milioane și ce proiecte noi merită atenția ta acum

Europarlamentarul Dan Nica anunță începerea construirii unui parc eolian de 96 MW la Scânteieşti, în județul Galați

AFIR va finanța procesarea produselor agricole prin Planul Strategic 2023 - 2027

AFIR va finanța procesarea produselor agricole prin Planul Strategic 2023 – 2027

Privații obțin mai mulți bani decât China din plata datoriilor țărilor sărace, arată un studiu realizat de o companie britanică

E.ON depășește pragul de 100.000 de clienți pe segmentul de soluții energetice

Din culisele noii legi pentru plata pensiilor, cu impact pentru 9 milioane de români. Asociație de consumatori: Nu am fost consultați până nu a ajuns la Guvern

Simtel și compania austriacă VERBUND încheie un parteneriat pentru construirea unui parc fotovoltaic de peste 60 MWp în localitatea Casimcea, din județul Tulcea

Consiliul Concurenței analizează preluarea Green Port Operator de către Olvia Investments

Avertisment de la Hidroelectrica pentru toți românii. Mare atenție

Ministerul Educației lansează competiția pentru finanțarea manifestărilor ştiinţifice şi a evenimentelor asociate

Numărul falimentelor de companii în Germania a crescut în luna iulie, iar cel al insolvențelor a ajuns la un nivel record începând din octombrie 2024

Șeful Mercedes, Ola Kaellenius, critică planul Uniunii Europene de interzicere a vânzărilor de mașini echipate cu motoare pe benzină și motorină începând din 2035

Industria României în contextul fiscal actual: între geopolitică și investiții strategice

Capitalizarea totală a pieței criptoactivelor atinge un nivel record, în contextul în care Trump deschide planurile de pensie private 401(k) către cripto

ONU condamnă uciderea a cinci jurnaliști Al Jazeera de armata israeliană

Risc pentru firmele din România. Pot plăti dobânzi și penalități la modificarea Declarației 112

Omul care a coordonat construcția noii legi pentru plata pensiei a 8 milioane de români face lumină: Pilonul II a fost creat pentru plata eșalonată. Ce spune președintele asociației administratorilor de fonduri

Întâlnire de lucru între Ilie Bolojan și Daniel David cu mai mulți reprezentanți ai sindicatelor din Educație

Zelenski a spus azi că orice concesii față de Rusia nu o vor convinge să înceteze luptele în Ucraina

PSD condiționează prezența la ședințele coaliției de acceptarea câtorva pretenții ale social democraților

Americanii dau europenilor explicații contradictorii despre înțelegerea cu rușii asupra Ucrainei

Producția de carne a României a crescut la toate speciile în iunie 2025

Cetățenii din 12 țări, inclusiv România, vor putea face din 15 august vizite turistice de maximum 45 de zile în Vietnam, fără viză

Producția de vin a Franței ar urma să crească cu 17% anul acesta în comparație cu 2024

APIA consideră că subvenţionarea maşinilor noi trebuie dublată de o descurajare fiscală clară a celor vechi şi poluante

Social-democrații nu au intrat la guvernare ca să iasă după două luni - Daniel Zamfir, liderul senatorilor PSD

Social-democrații nu au intrat la guvernare ca să iasă după două luni – Daniel Zamfir, liderul senatorilor PSD

VIDEO Autostrada A1 Sibiu - Pitești: Ce lucrări efectuează WeBuild pe cea mai lungă secțiune montană

VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Ce lucrări efectuează WeBuild pe cea mai lungă secțiune montană

Fără Programul Rabla, statul îşi sabotează propria economie, susține APIA

PSD nu amenință, vrea decență, responsabilitate, dialog spune Victor Negrescu

Statele Unite lucrează la programarea unei întâlniri între Trump, Putin și Zelenski

Kaja Kallas a cerut ca Ucraina să fie implicată în reuniunea Rusia-SUA din Alaska