Ultimele centre de plasament clasice trebuie închise. Ce plan are Guvernul pentru copiii instituţionalizaţi

Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din judeţele în care aceste centre de plasament de tip vechi funcţionează au semnalat Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie că ele trebuie închise pentru că nu oferă condiţii corespunzătoare de trai pentru copiii protejaţi, şi nici nu întrunesc standardele minime de calitate. Proiectul de act normativ mai prevede şi dezvoltarea echipelor mobile formate din personal specializat în reabilitarea copiilor cu dizabilităţi.

La 30 iunie 2015 mai funcţionau la nivel naţional 81 de centre de plasament de tip vechi, în care erau protejaţi 4.058 de copii. Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) din judeţele în care acestea funcţionează au semnalat Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie că aceste centre trebuie închise, pentru că nu oferă condiţii corespunzătoare de trai pentru copiii protejaţi, şi nici nu întrunesc standardele minime de calitate.

Închiderea centrelor de plasament de tip vechi presupune construirea şi/sau cumpărarea de imobile (case de tip familial şi apartamente), precum şi dotarea acestora, pentru a le oferi copiilor un mediu cât mai apropiat de cel familial.

Până la sfârşitul anului 2018 se vor închide nouă centre de plasament de tip vechi, dintre cele 81 în funcţiune, la propunerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie.
În locul acestora se vor înfiinţa cel puţin 36 de case de tip familial şi/sau apartamente, dar şi minimum cinci centre de zi de recuperare pentru copilul cu dizabilităţi.
Personalul care va fi angajat în aceste centre va beneficia de formare profesională ca să-şi îmbunătăţească abilităţile de lucru cu copiii. Închiderea celor nouă centre de protecţia copilului de tip vechi şi deschiderea unor case de tip familial au fost declarate program de interes naţional, asumat printr-un proiect de Hotărâre a Guvernului Cioloş.

Cel puţin 450 de copii separaţi temporar sau definitiv de părinţi ar urma să beneficieze de îngrijiri de calitate în casele şi apartamentele nou-înfiinţate.

Aceste măsuri vin în sprijinul copiilor separaţi temporar sau definitiv de părinţi, continuându-se astfel procesul de dezinstituţionalizare.
Fondurile pentru deschiderea noilor case de tip familial şi a centrelor de zi de recuperare se regăsesc în bugetul aprobat pe anul 2016 şi în estimările pentru anii 2017-2018 pentru Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice – Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA).

Proiectul de HG prevede şi înfiinţarea/dezvoltarea a cel puţin 40 de servicii specializate de recuperare destinate copiilor cu dizabilităţi – centre de zi de recuperare şi/sau echipe mobile pentru copilul cu dizabilităţi. Minimum 1.500 de copii cu dizabilităţi ar urma să beneficize de această măsură. 

Direcţiile de Asistenţă Socială din ţară au susţinut înfiinţarea şi/sau dezvoltarea de centre de recuperare şi/sau echipe mobile pentru copiii cu dizabilităţi, care să se adreseze copiilor din sistemul de protecție specială, dar şi copiilor cu dizabilităţi din familie.
Echipele mobile pentru copiii cu dizabilităţi reprezintă acele servicii care funcţionează în subordinea Direcţiilor de Asistenţă Socială şi care sunt formate din specialişti (asistent social, psiholog, logoped, kinetoterapeut, asistent medical şi/sau medic, etc.) în reabilitare la domiciliul copiilor cu dizabilităţi.

Argumente în favoarea dezvoltării echipelor mobile pentru copiii cu dizabilităţi

Eechipele mobile se deplasează în zonele rurale, de regulă cele situate la distanţe considerabile faţă de localităţile în care Direcţiile de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului au centre de recuperare/reabilitare, furnizând astfel servicii similare celor prestate în cadrul centrelor de recuperare;

– Beneficiarii sunt preponderent copii cu dizabilităţi proveniţi din familii cu situaţie materială precară, care nu ar putea susţine recuperarea copiilor din surse proprii;

– Părinţii copiilor cu dizabilităţi, beneficiari ai activităţilor desfăşurate de echipele mobile, s-au declarat foarte mulţumiţi de activitatea acestora, subliniind rezultatele înregistrate de copii în urma activităților de recuperare; de cele mai multe ori, părinţii continuă recuperarea la domiciliu a copiilor, sub corecta îndrumare a specialiştilor;

– Majoritatea Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului au semnalat faptul că în prezent numărul de cereri pentru serviciile oferite de echipa mobilă depăşeşte semnificativ posibilitatea de deplasare şi intervenţie a acesteia, drept care Direcţiile de Asistenţă Socială susţin că se impune înfiinţarea de noi servicii de acest tip;

– Din punct de vedere al raportului cost-beneficiu, echipele mobile se dovedesc eficiente pe termen mediu şi lung, dat fiind numărul considerabil de copii care beneficiază de servicii de recuperare/reabilitare la domiciliu, la un cost apreciabil mai mic decât cel suportat de către Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului în cazul serviciilor furnizate în centrele de recuperare.

9,5% dintre intrările în sistemul de protecţie specială se datorează dizabilităţii copilului. În acest context, dezvoltarea serviciilor de recuperare/reabilitare destinate copiilor cu dizabilităţi, detaliate anterior, ar veni în sprijinul copiilor şi al părinților, contribuind şi scăderea numărului de copii cu dizabilități care sunt părăsiţi temporar sau definitiv de părinţi.

La 30 iunie 2015, în România erau înregistraţi 70.079 copii cu dizabilități (aproximativ 10% din totalul persoanelor cu dizabilităţi din ţară), dintre care 7.025 copii beneficiau de o măsură de protecţie specială, arată cele mai recente date deţinute de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie.

Diverse studii indică subînregistrarea copiilor cu dizabilităţi, mulţi dintre aceştia înregistrându-se doar la vârsta începerii şcolii pentru încadrarea în gradul de handicap şi îndrumarea către o formă de şcolarizare, motiv pentru care accesul la servicii de recuperare este mult întârziat.
Problema se datorează, în parte, faptului că locuiesc în zone în care autorităţile locale şi/sau judeţeane nu au dezvoltat servicii specializate de recuperare destinate copiilor cu dizabilităţi.

La nivel naţional, chiar şi în mediul urban, serviciile destinate recuperării şi reabilitării copiilor cu dizabilităţi sunt insuficient dezvoltate, autorităţile locale neputând face faţă tuturor nevoile identificate în rândul familiilor cu copii cu dizabilităţi, mai atrag atenţia autorii HG.

Amintim că administraţia publică centrală şi autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să iniţieze şi să deruleze programe necesare dezvoltării serviciilor destinate copiilor cu handicap, în condiţii care să le garanteze demnitatea, să le favorizeze autonomia şi să le faciliteze participarea activă la viaţa comunităţii, potrivit legii nr. 272/2004.

Proiect de HG antemenţionat se află în dezbatere publică până pe 9 martie 2016.