Uluitor: Căpitanul care a abandonat nava Concordia susţine că a „căzut într-o barcă de salvare”

Căpitanul navei Concordia, Francesco Schettino, a declarat în timpul audierilor preliminare că "a căzut într-o barcă de salvare" şi nu a mai putut să urce pe vas, relatează cotidianul Daily Mail în ediţia online de miercuri.
Economica.net - mie, 18 ian. 2012, 14:57

„Nici măcar nu aveam vestă de salvare pentru că o dădusem unuia dintre pasageri. Încercam să îi urc în bărci într-o manieră ordonată. Brusc nava s-a înclinat la aproximativ 60-70 de grade. Am fost blocat şi am ajuns într-una dintre bărci. De aceea eram acolo. Odată ce s-a înclinat într-o parte, vasul nu şi-a mai revenit pentru că era blocat de ceva aflat sub el”, a declarat Schettino.

Căpitanul a continuat să şocheze afirmând că „a salvat mii de vieţi” dar a recunoscut că a dirijat nava prea aproape de Insula Giglio, provocând o spărtură de 70 de metri în coca vasului după ce a lovit o rocă.

Procurorii au considerat că explicaţiile sunt „cel puţin curioase”, cerând ca el să fie supus unor teste privind consumul de alcool şi droguri.

Decizia justiţiei de a-l elibera din închisoare pentru a fi arestat la domiciliu a surprins procurorii. Avocatul lui Schettino a declarat că „nu poţi trimite un om la închisoare pentru că aşa vrea publicul” făcând referire la faptul că acest căpitan a fost catalogat drept „cel mai antipatizat bărbat din Italia”.

Soţia lui Schettino i-a luat însă apărarea acestuia. „Multe lucruri publicate despre acţiunile lui trebuie să fie dovedite în timp ce aceia care îl cunosc bine au mărturisit că este foarte dedicat muncii şi profesionalismului, lucru ce poate fi demonstrat de acţiunile rapide şi decisive care au limitat consecinţele accidentului asupra tuturor pasagerilor aflaţi la bord”.

Speranţele de supravieţuire a celor 24 de pasageri daţi dispăruţi sunt din ce în ce mai mici.

Câteva imagini de vineri, înregistrate cu o cameră video cu infraroşu a unui elicopter al căpităniei, arată imagini cu sute de pasageri încercând să coboare pe o funie pentru a ajunge la câteva bărci de salvare deja aglomerate.

Potrivit mărturiilor unor supravieţuitori, membrii echipajului îşi făceau loc printre pasageri, unul dintre ei strigând: „Nu vreau să mor!”.

Te-ar mai putea interesa și
Exporturile rusești pe cale maritimă de produse petroliere au scăzut ușor în luna mai, potrivit calculelor Reuters
Exporturile rusești pe cale maritimă de produse petroliere au scăzut ușor în luna mai, potrivit calculelor Reuters
Exporturile zilnice ale Rusiei de produse petroliere pe cale maritimă au scăzut cu 0,2% în mai, faţă de aprilie, la 8,016 milioane de tone metrice, perturbările în urma atacurilor dronelor......
Italia intenționează să-și crească forțele armate cu 40.000 de soldați până în 2033
Italia intenționează să-și crească forțele armate cu 40.000 de soldați până în 2033
Italia pregăteşte o reformă majoră a forţelor sale armate, prin care se va introduce un nou sistem naţional de rezervişti ...
Trump anunță că a anulat atacurile aeriene asupra Iranului și dă de înțeles că un acord de pace este aproape
Trump anunță că a anulat atacurile aeriene asupra Iranului și dă de înțeles că un acord de pace este aproape
Preşedintele american Donald Trump a anunţat joi că a ordonat anularea noilor atacuri aeriene împotriva Iranului în ...
FMI a revizuit în scădere estimarea privind creșterea economiei zonei euro în 2026 și în sus prognoza privind inflația
FMI a revizuit în scădere estimarea privind creșterea economiei zonei euro în 2026 și în sus prognoza privind inflația
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a înrăutăţit previziunile privind creşterea economiei zonei euro în acest an şi ...