Umbrărescu intră săptămâna aceasta cu muncitori pe tronsonul Nădășelu – Zimbor din Autostrada Transilvania – API

Constructorul român Dorinel Umbrărescu își va mobiliza angajații săptămâna aceasta pe tronsonul Nădășelu - Zimbor din Autostrada Transilvania (A3), anunță Asociația Pro Infrastructură (API). Pasionații din cadrul API au prezentat și imagini video în premieră cu viitorul șantier care se va întinde pe 30 de kilometri.
Anemona Andone - lun, 25 ian. 2021, 11:00
Umbrărescu intră săptămâna aceasta cu muncitori pe tronsonul Nădășelu - Zimbor din Autostrada Transilvania - API

„Astăzi avem o veste bună. Cei de la UMB se pregătesc să intre în teren săptămâna aceasta pe tronsonul Nădășelu-Zimbor al Autostrăzii Transilvania (A3). Am văzut deja mișcări de trupe și utilajele vor fi puse la treabă foarte curând, în anumite puncte ale șantierului”, anunță API într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Reprezentanții API au prezentat imagini din dronă cu tot traseul celor 30,06 km dintre Nădășelu și Zimbor dar și cei 12,24 km ai lotului Zimbor-Poarta Sălajului, care vor fi executați de același constructor român.

„Solicităm antreprenorului și autorităților din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și Ministerul Transporturilor si Infrastructurii România să urgenteze procedurile birocratice și tehnice (proiect, exproprieri, autorizație de construire) pe toți cei 42 de km ai autostrăzii care va tăia dealurile transilvănene notorii pentru alunecările de teren”, au adăugat reprezentanții API.

Contractul pentru subsecțiunile Nădășelu – Mihăiești și Mihăiești – Zimbor a fost semnat pe 22 septembrie 2020 cu asocierea S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. – S.C. ELECTROMONTAJ S.A pentru suma de 1,39 miliarde de lei. Durata contractului este de 96 de luni și include: 12 luni de proiectare, 24 de luni execuție și 60 de luni perioadă de garanție. Termenul pentru finalizarea lucrărilor pe cei 30,6 kilometri este anul 2023.

Te-ar mai putea interesa și
MOL Group inaugurează un nou parc solar și o instalație de stocare a energiei în Ungaria
MOL Group inaugurează un nou parc solar și o instalație de stocare a energiei în Ungaria
Grupul maghiar MOL anunță că a inaugurat la Algyő, o localitate din su-estul Ungariei, un parc solar cu o capacitate de 37,4 MWp și un sistem asociat de stocare a energiei electrice, cu putere......
Avertisment foarte sever transmis de Fitch. România ar putea fi retrogradată la „junk” dacă criza politică se prelungește
Avertisment foarte sever transmis de Fitch. România ar putea fi retrogradată la „junk” dacă criza politică ...
România este într-o cursă contracronometru pentru a evita retrogradarea la categoria "junk" (nerecomandat pentru investiţii ...
McDonald’s România deschide restaurantul cu numărul 117 la nivel național, în urma unei investiții de 8,6 milioane de lei
McDonald’s România deschide restaurantul cu numărul 117 la nivel național, în urma unei investiții de 8,6 milioane ...
Premier Restaurants România, operatorul lanțului de restaurante McDonald’s în România, deschide o nouă unitate Drive-Thru ...
Ce pune Nuclearelectrica despre uzina de 1,8 miliarde de dolari pe care americanii de la Critical Metals vor să o construiască la Feldioara
Ce pune Nuclearelectrica despre uzina de 1,8 miliarde de dolari pe care americanii de la Critical Metals vor să o construiască ...
Compania americană Critical Metals, un important producător de minerale critice, a anunțat la finele anului trecut semnarea ...