Un avion s-a prăbuşit în Taiwan

Cel puţin nouă persoane şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii unui avion al companiei taiwaneze TransAsia Airways într-un râu de mică adâncime, miercuri, la periferia Taipeiului, după ce a agăţat un pod la puţin timp de la decolarea de pe aeroportul Taipei Songshan, potrivit Xinhua.
Economica.net - mie, 04 feb. 2015, 04:23
Un avion s-a prăbuşit în Taiwan

Avionul aparţine TransAsia Airways şi este un ATR72-600 care efectua un zbor intern. Avionul s-a lovit de un pod rutier înainte de a se prăbuşi într-un râu din apropiere. Persoanele salvate au fost spitalizate. Serviciile de urgenţă încercau să vină în ajutorul celorlalţi pasageri, informează AFP.

La bordul avionului ATR 72, care efectua un zbor intern spre arhipelagul Kinmen (din strâmtoarea Taiwan), se aflau 58 de persoane, între care 31 de pasageri din China continentală.

În total, 28 de pasageri au fost salvaţi şi duşi la spitalele din apropiere din Taipei şi New Taipei City.

Conform unor media locale, la bordul aparatului se aflau 53 de pasageri, între care doi copii, plus cinci membri ai echipajului.

În interiorul avionului, al cărui fuselaj s-a rupt în mai multe bucăţi, şi se vede parţial deasupra apei, mai sunt încă oameni. La locul accidentului operează mai multe echipe de salvare.

Te-ar mai putea interesa și
Pentagonul îi concediază pe şefii unei publicaţii militare independente, Stars and Stripes
Pentagonul îi concediază pe şefii unei publicaţii militare independente, Stars and Stripes
Pentagonul i-a concediat vineri pe redactorul-şef şi editorul publicaţiei independente Stars and Stripes, care relatează despre armata americană încă de la Războiul Civil, conform mai multor......
Trump numește din nou strâmtoarea Ormuz teritoriu american
Trump numește din nou strâmtoarea Ormuz teritoriu american
Președintele american Donald Trump a făcut, vineri, o nouă afirmație controversată privind Strâmtoarea Ormuz, în contextul ...
Noi măsuri anunțate de Guvern pentru a aduce mai multă apă la centrala nucleară de la Cernavodă, oprită acum. Se construiește și un dig
Noi măsuri anunțate de Guvern pentru a aduce mai multă apă la centrala nucleară de la Cernavodă, oprită acum. Se construiește ...
În condițiile celui mai scăzut debit pe Dunăre din istoria recentă, Comitetul Național pentru Situații de Urgență ...
Incendiu la Institutul Clinic Fundeni. 37 de pacienţi, evacuaţi
Incendiu la Institutul Clinic Fundeni. 37 de pacienţi, evacuaţi
Un incendiu s-a produs, sâmbătă dimineața, la Institutul Clinic Fundeni din Capitală. 37 de pacienți au fost evacuați ...