Un convoi al OSCE a fost ţinta tirurilor în estul Ucrainei

Observatori OSCE, mandataţi cu supravegherea aplicării acordului de încetare a focului în estul Ucrainei, au fost ţinta tirurilor lansate de bărbaţi în uniformă militară, a anunţat joi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), citată de AFP.
Economica.net - J, 20 nov. 2014, 09:42
Un convoi al OSCE a fost ţinta tirurilor în estul Ucrainei

Incidentul a avut loc miercuri într-o zonă aflată sub controlul forţelor guvernamentale ucrainene, la 15 kilometri vest de Doneţk, bastion al separatiştilor proruşi din estul Ucrainei, şi nu s-a soldat cu victime.

Potrivit OSCE, două vehicule ale sale se aflau în drum spre Doneţk atunci când dintr-un camion militar aflat la circa 100 de metri un bărbat a deschis focul. ”A tras de două ori în direcţia convoiului OSCE. Gloanţele au trecut la circa doi metri de al doilea vehicul al OSCE. Din motive de securitate, SMM (misiunea de observare specială în Ucraina) a părăsit zona imediat”, a relevat OSCE în raportul său zilnic pentru presă.

Săptămâna trecută, OSCE a apreciat că riscul unei escaladări a violenţelor în estul Ucrainei este în creştere.

”Nivelul de violenţă din estul Ucrainei, precum şi riscul unei escaladări (a acestora) rămân crescute şi continuă să crească”, a declarat purtătorul de cuvânt al OSCE, Michael Bociurkiw, în contextul în care Rusia este acuzată că a trimis tancuri şi artilerie grea în zona de conflict, unde din aprilie şi până în prezent au fost ucise peste 4.000 de persoane.

La rândul său, Rusia a acuzat vineri observatorii OSCE din Ucraina că sprijină de facto autorităţile de la Kiev în conflictul dintre forţele ucrainene şi separatiştii proruşi.

Moscova este ”preocupată de modul de lucru din ultima vreme a Misiunii speciale de monitorizare a OSCE din Ucraina. Avem impresia că toate eforturile sale sunt menite să ofere ajutor şi susţinere doar uneia dintre părţile implicate în conflict, autorităţilor oficiale de la Kiev”, a afirmat Ministerul de Externe rus într-un comunicat.

Rusia le-a solicitat observatorilor OSCE să-şi amintească că obiectivul principal al mandatului lor este de a ”contribui la reducerea tensiunilor şi la instaurarea păcii, stabilităţii şi securităţii” în Ucraina, se mai preciza în comunicatul citat.

Te-ar mai putea interesa și
Performanță în agricultură: România se pregătește de o producție uriașă de grâu, câte milioane de tone recoltăm. Vești bune și despre porumb
Performanță în agricultură: România se pregătește de o producție uriașă de grâu, câte milioane de tone recoltăm. ...
Producția de grâu a României ar putea depăși din nou, anul acesta, pragul de 12 milioane de tone, având în vedere că Serviciul Științific al Comisiei Europene a revizuit în creștere......
3 din 10 șoferi români scapă de grija RCA cumpărând din afara țării. Vești bune pe final de vară. Ce s-a întâmplat cu prețurile și ce firmă vinde și la jumătate față de medie
3 din 10 șoferi români scapă de grija RCA cumpărând din afara țării. Vești bune pe final de vară. Ce s-a întâmplat ...
După o perioadă de câteva luni în care părea că a lăsat motoarele la o turație mai mică, lucru care se putea vedea ...
Schimbare majoră în sănătate de la 1 septembrie. Tot istoricul medical şi programările la medic vor fi disponibile în contul tău, pe telefon. Ce pași trebuie urmați
Schimbare majoră în sănătate de la 1 septembrie. Tot istoricul medical şi programările la medic vor fi disponibile ...
La 1 septembrie va fi operaţională platforma online, făcută de CNAS, denumită e-sănătatea mea, prin intermediul căreia ...
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedintele PNL, acuză PSD că a compromis, „în mod iresponsabil şi populist”, ...