Un grec concediat recent a rănit două persoane şi a luat doi ostatici

Un angajat grec înarmat cu o carabină a atacat, joi, o fabrică din Komotini (nord-estul Greciei) de unde fusese concediat recent, rănindu-l pe fostul său patron şi pe un alt angajat, apoi luând drept ostatici doi şoferi, conform surselor din cadrul poliţiei locale.
Economica.net - J, 01 mart. 2012, 15:17

Un reprezentant al administraţiei a confirmat că unul dintre cei răniţi era proprietarul grupului de gestiune a deşeurilor, Helesi. Cele două victime „au fost luate din fabrică şi se află în afara pericolului”, conform sursei.

Fostul angajat, înarmat cu o carabină, avea joi dimineaţă ostatici doi şoferi. Forţele de ordine au înconjurat fabrica, în timp ce o echipă de negociatori a fost trimisă la faţa locului.

Bărbatul face parte dintr-un grup de 150 de angajaţi care au fost concediaţi recent. Representanţii companiei Helesi nu au făcut precizări despre data şi amploarea acestor concedieri.

Poliţia nu a manţionat dacă atacatorul a făcut vreo revendicare.

Te-ar mai putea interesa și
Nou parc fotovoltaic deschis în România. Enery a inaugurat centrala fotovoltaică Titu, Dâmbovița, de 54 MW
Nou parc fotovoltaic deschis în România. Enery a inaugurat centrala fotovoltaică Titu, Dâmbovița, de 54 MW
Enery a inaugurat oficial Parcul Fotovoltaic Titu, o centrală fotovoltaică cu o capacitate de 54 MW situată în județul Dâmbovița, marcând un moment important atât pentru companie, cât și......
DOCUMENT Programul de guvernare al lui Adrian Veștea: Nu vom cosmetiza realitatea bugetară și nu vom amâna deciziile necesare
DOCUMENT Programul de guvernare al lui Adrian Veștea: Nu vom cosmetiza realitatea bugetară și nu vom amâna deciziile ...
Adrian Veștea, premierul desemnat să formeze un nou Guvern, are un program de guvernare, care continuă direcția pe care ...
Circa 30% din școlile din România au calculatoare recondiționate primite din donații. Începe o nouă campanie de colectare
Circa 30% din școlile din România au calculatoare recondiționate primite din donații. Începe o nouă campanie de colectare
Peste 38.000 de calculatoare de la cetățeni și companii au fost recondiționate și donate, ajungând la peste 700.000 ...
TIR-urile, la control! A fost deschisă prima parcare de pe Centura București dedicată controlului traficului greu
TIR-urile, la control! A fost deschisă prima parcare de pe Centura București dedicată controlului traficului greu
Secretarul de stat în Transporturi Horațiu Cosma anunță joi, alături de ISCTR și Regionala de Drumuri București, operaționalizarea ...