Un medicament care creşte riscul de infarct, pe lista medicamentelor compensate din România

Un medicament care te scapă de diabet, dar te poate omorî de inimă, se mai găseşte încă în România, deşi a fost interzis în UE. Avandia mai poate fi cumpărat din farmaciile din mai multe oraşe din ţara noastră.
Economica.net - vin, 18 nov. 2011, 10:51

Comercializarea medicamentului a fost interzisă încă de anul trecut pe teritoriul Uniunii Europene, deci, teoretic şi în România, potrivit jurnalul.ro. Motivul măsurii luate la nivel european este că Avandia creşte riscul infarctului miocardic cu până la 72%.

Compania producătoare (GlaxoSmithKlein) şi Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM) au anunţat retragerea completă de pe piaţă a produsului în luna mai. Cu toate acestea, Avandia se găseşte pe ultima listă a medicamentelor compensate, aprobată de Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate (CNAS), la 30 septembrie 2011. Conform listei, Avandia este medicament inclus în Programul Naţional de Diabet Zaharat şi este compensat total.

Te-ar mai putea interesa și
Primăria Oradea a semnat contractul de finanțare pentru construirea noului Spital de Boli Infecţioase. Banii vin din Programul Sănătate 2021-2027, după ce inițial proiectul fusese inclus în PNRR
Primăria Oradea a semnat contractul de finanțare pentru construirea noului Spital de Boli Infecţioase. Banii vin din Programul ...
Primăria Municipiului Oradea a anunţat luni semnarea contractului de finanţare pentru construirea şi dotarea noului Spital de Boli Infecţioase şi Pneumologie din Oradea, în valoare totală de......
Autoritățile din Veneția plănuiesc să crească taxa impusă turiștilor pentru intrarea în oraș la 30 de euro
Autoritățile din Veneția plănuiesc să crească taxa impusă turiștilor pentru intrarea în oraș la 30 de euro
Autorităţile din Veneţia analizează extinderea taxei pe turism, aplicarea ei pentru o perioadă mai mare din an şi majorarea ...
Ministerul Finanțelor a împrumutat 335,5 milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanțelor a împrumutat 335,5 milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 335,5 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de ...
Trump spune că Rusia a pierdut controlul asupra producției sale de motorină și cere oprirea războiului din Ucraina
Trump spune că Rusia a pierdut controlul asupra producției sale de motorină și cere oprirea războiului din Ucraina
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că Rusia a "pierdut controlul" asupra industriei sale de motorină şi ...