Un nou punct internaţional de trecere a frontierei. Unde e noua vamă

Punctul internaţional de trecere a frontierei de stat şi a Biroului Vamal de Frontieră Sighetu Marmaţiei II, România - Bila Ţerkva, Ucraina, va fi deschis etapizat pentru traficul rutier şi transportul de mărfuri şi pasageri, precum şi pentru traficul pietonal, cu regim de funcţionare permanent, a stabilit Guvernul, vineri, printr-o hotărâre.
AGERPRES - vin, 18 sept. 2026, 15:43
Un nou punct internaţional de trecere a frontierei. Unde e noua vamă

Potrivit unui comunicat al Executivului, deschiderea punctului de trecere a frontierei se realizează etapizat, în funcţie de finalizarea construcţiei infrastructurii necesare, după cum urmează: în prima fază – pentru circulaţia vehiculelor de transport persoane cu o masă maximă autorizată mai mică sau egală cu 3,5 tone; în faza a II-a – şi pentru circulaţia vehiculelor cu o masă maximă autorizată de peste 3,5 tone (inclusiv autobuze); în faza a III-a – şi pentru trafic pietonal, scrie Agerpres.

„De la data de 31.12.2027, data deschiderii finale a punctului internaţional de trecere a frontierei de stat româno-ucrainene Sighetu Marmaţiei II, punctul internaţional de trecere a frontierei de stat româno – ucrainene Sighetu Marmaţiei (România) – Solotvino (Ucraina) va funcţiona în regim de trafic pietonal şi rutier, în acest din urmă caz exclusiv pentru servicii de urgenţă şi în scop oficial, de către posesorii de paşapoarte diplomatice şi de serviciu emise de autorităţile române, respectiv ucrainene”, se arată în comunicat.

Administratorul punctului de trecere a frontierei de stat Sighetu Marmaţiei II va fi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Te-ar mai putea interesa și
Cum obține eMAG prețurile de Black Friday. CEO-ul dezvăluie ce le cere furnizorilor încă de la semnarea contractelor: „În timp, am adăugat foarte multă gamă și foarte mult spectacol”
Cum obține eMAG prețurile de Black Friday. CEO-ul dezvăluie ce le cere furnizorilor încă de la semnarea contractelor: ...
eMAG începe negocierile pentru reducerile de Black Friday încă din momentul în care încheie contractele anuale cu furnizorii și partenerii comerciali, cărora le solicită discounturi speciale......
România a împrumutat azi 4,5  miliarde de euro de pe piețele internaționale, prin trei emisiuni de bonduri
România a împrumutat azi 4,5  miliarde de euro de pe piețele internaționale, prin trei emisiuni de bonduri
Ministerul Finanţelor a împrumutat astăzi 4,5 mld. euro, cumulat, de pe pieţele financiare internaţionale prin vânzarea ...
Luca Niculescu s-a întâlnit astăzi cu liderii de sindicat. Prim-ministrul și-a arătat sprijinul pentru un prim set de măsuri concrete, precum indezarea pensiilor
Luca Niculescu s-a întâlnit astăzi cu liderii de sindicat. Prim-ministrul și-a arătat sprijinul pentru un prim set de ...
Prim-ministrul Luca Niculescu a transmis luni, în cadrul întâlnirii de la Palatul Victoria cu liderii confederațiilor ...
Primarul Sectorului 2 Rareş Hopincă: Sistemul de canalizare din cartierul Ion Creangă nu face faţă ploilor abundente. Am stabilit organizarea unei verificări în teren pentru a găsi cauzele
Primarul Sectorului 2 Rareş Hopincă: Sistemul de canalizare din cartierul Ion Creangă nu face faţă ploilor abundente. ...
Primarul Sectorului 2, Rareş Hopincă, a anunţat luni că, împreună cu inginerii Apa Nova, va fi organizată o verificare ...