Un număr record de companii din Statele Unite au intrat în categoria unicorn în 2019

Ofertele publice iniţiale ale unor companii unicorn precum Uber, Lyft şi Slack au dezamăgit, dar acest lucru nu a împiedicat ca în 2019 un număr record de companii să intre în această categorie, care include firme de tehnologie evaluate la peste 1 miliard de dolari, relatează Reuters, potrivit News.ro.
Economica.net - J, 19 dec. 2019, 19:01
Un număr record de companii din Statele Unite au intrat în categoria unicorn în 2019

De la începutul acestui an, în Statele Unite au apărut 66 de companii unicorn susţinute de companii de investiţii, faţă de 58 în 2018, potrivit datelor firmei de analiză CB Insights.

”Consider că sunt prea mulţi bani, iar multiplii au luat-o razna”, a declarat Aileen Lee, partener fondator la firma Cowboy Ventures, care în 2013 a inventat termenul unicorn pentru a descrie companiile de tehnologie evaluate la peste 1 miliard de dolari.

În 2013, Lee a numărat 39 de companii unicorn create în SUA începând din 2003, respectiv circa patru pe an.

Creşterea numărului de companii unicorn noi se datorează în cea mai mare parte capitalului record aflat la dispoziţie, potrivit mai multor investitori, plus dorinţei existente în rândul companiilor de a rămâne mai mult timp în sectorul privat, potrivit News.ro. 

A fi unicorn este un simbol şi oferă un statut companiilor care vor să se remarce.

În timp ce numărul companiilor unicorn din Statele Unite este în creştere, în China a avut loc o scădere semnificativă, arată datele firmei Crunchbase. Astfel, 21 de companii din China au fost incluse în acest an în categoria unicorn, faţă de 58 în 2018.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, Rene Haas, a anunţat vineri Financial Times (FT), citând surse care......
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național ...
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
Autorităţile americane au confiscat sau au obţinut blocarea unor criptomonede în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari, ...
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat la finalul Consiliului European informal care a avut loc la Dublin, în Irlanda, că ...