Un oficial german avertizează Grecia să nu devieze de la angajamentele de reformă, altfel banii nu vor veni

Presedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestagul german, creştin-democratul Gunther Krichbaum, a avertizat miercuri guvernul de la Atena să nu devieze de la angajamentele de reformă asumate prin acordul semnat la 12 iulie, la Bruxelles, cu zona euro, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 22 iul. 2015, 08:19
Un oficial german avertizează Grecia să nu devieze de la angajamentele de reformă, altfel banii nu vor veni

‘Ne uităm cu atenţie dacă Atena nu doar adoptă reformele, ci le şi implementează’, a subliniat Gunther Krichbaum, pentru cotidianul Bild. ‘Grecia trebuie să îndeplinească cerinţele, altfel banii nu pot veni’, a insistat deputatul german, membru marcant al Uniunii Creştin-Democrat (CDU) a cancelarului Angela Merkel.

Într-o declaraţie pentru acelaşi cotidian, Alexander Lambsdorff, deputat liberal german în Parlamentul European, a afirmat că ‘nu poate exista un program de ajutor dacă guvernul grec se îndepărtează de angajamentele sale’. ‘În acest caz, Uniunea Europeană va trebui să anuleze discuţiile imediat’, a declarat Lambsdorff.

Parlamentul elen urmează să se pronunţe miercuri asupra proiectului legislativ referitor la cel de-al doilea pachet de măsuri de reformă, cerut de creditorii internaţionali pentru a garanta un nou împrumut pentru Grecia, scrie Agerpres.

Votul va constitui un nou test pentru guvernul condus de Alexis Tsipras, după ce mai mult de o cincime dintre deputaţii partidului său Syriza (stânga radicală) s-au opus în urmă cu o săptămână primului pachet de măsuri de austeritate, adoptat însă cu votul opoziţiei de dreapta şi socialiste.

Acest al doilea pachet include aplicarea directivei europene adoptate în 2013 în timpul crizei din Republica Cipru, ce garantează depozitele bancare de până la 100.000 de euro, precum şi o reformă a codului de procedură civilă.

Reprezentanţi ai creditorilor internaţionali ai Greciei (Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional) sunt aşteptaţi vineri la Atena pentru întâlniri cu membri ai guvernului, a anunţat ministrul adjunct de finanţe, Dimitris Mardas.

FMI a decis să o numească pe românca Delia Velculescu în postul de şef al misiunii sale în Grecia, înlocuindu-l pe Rishi Goyal, a declarat marţi seară, pentru AFP, un purtător de cuvânt al instituţiei financiare.

Te-ar mai putea interesa și
Polonia e în alertă. Tusk: Rusia ar putea provoca NATO, riscul de escaladare în Ucraina şi în zonă este mare
Polonia e în alertă. Tusk: Rusia ar putea provoca NATO, riscul de escaladare în Ucraina şi în zonă este mare
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a avertizat că Rusia ar putea escalada războiul din Ucraina şi provoca NATO, postând sâmbătă pe platforma X după o discuţie cu secretarul general al NATO......
400 de nave sunt în continuare blocate în Golful Persic – Organizaţia Maritimă Internaţională
400 de nave sunt în continuare blocate în Golful Persic – Organizaţia Maritimă Internaţională
Circa 400 de nave au rămas izolate în Golf la şase luni după începerea războiului din Iran, mii de marinari din regiune ...
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul ...
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...