Un pod şi un tronson din E85, în intrarea în Fălticeni, va fi reabilitat prin PNDL, cu peste 3 milioane lei

Primăria municipiului Fălticeni a semnat contractul de peste 3 milioane lei, disponibili prin PNDL, pentru reabilitarea podului de pe bulevardul "2 Grăniceri" situat pe E85 şi a segmentului de drum aferent de la intrarea în oraş, potrivit unui comunicat transmis luni Agerpres.
Economica.net - lun, 01 apr. 2019, 14:13
Un pod şi un tronson din E85, în intrarea în Fălticeni, va fi reabilitat prin PNDL, cu peste 3 milioane lei

Potrivit sursei citate, investiţia în valoare de peste 3 milioane de lei se va realiza prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), iar contractul de lucrări a fost atribuit, în urma procedurii de licitaţie publică, societăţii Maghebo SRL din Cîmpulung Moldovenesc.

Lucrările de reabilitare vor consta în intervenţii la structura de rezistenţă a podului, lucrări hidrotehnice, realizarea rampelor de acces, modernizarea instalaţiilor de iluminat public, precum şi modernizarea unei porţiuni de drum, de la Statuia Grănicerului până la sensul giratoriu.

Durata de execuţie a lucrărilor de reabilitare este de 5 luni, de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.

„Este un moment aşteptat de mult timp, atât de noi, administraţia locală, dar mai ales de fălticeneni şi de toţi cei care tranzitează Fălticeniul. O intervenţie necesară, care va începe în curând. În ceea ce ne priveşte, suntem pregătiţi să emitem ordinul de începere a lucrărilor. Sunt peste 30 de miliarde de lei vechi care vor intra în municipiul Fălticeni, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Am obţinut şi această finanţare, pe lângă multe altele, pentru că am găsit înţelegere la Guvernul României şi sprijin din partea parlamentarilor din Fălticeni, cărora le mulţumesc pentru implicare. În egală măsură este şi meritul angajaţilor Primăriei Fălticeni, care au întocmit toate documentaţiile necesare realizării unei investiţii de această anvergură”, a declarat primarul Cătălin Coman, potrivit comunicatului menţionat.

Te-ar mai putea interesa și
Șeful ENGIE România avertizează că liberalizarea prețurilor la gaze pentru populație va dubla factura
Șeful ENGIE România avertizează că liberalizarea prețurilor la gaze pentru populație va dubla factura
Nicolas Richard, CEO ENGIE Romania, cel mai mare furnizor de gaze pentru clienții casnici, avertizează că, la ce prețuri sunt acum pe piețe, o liberalizare a prețui pentru clienții casnici va......
Săptămână de foc pentru marile bănci americane. Rezultatele giganţilor financiari sunt aşteptate cu emoţii mari pentru speranţele de redresare ale sectorului financiar (analiză eToro)
Săptămână de foc pentru marile bănci americane. Rezultatele giganţilor financiari sunt aşteptate cu emoţii mari pentru ...
Marile bănci intră în centrul atenţiei săptămâna aceasta pentru a-şi prezenta cele mai recente rezultate financiare, ...
Călin Georgescu, plasat în arest la domiciliu. DIICOT va contesta decizia
Călin Georgescu, plasat în arest la domiciliu. DIICOT va contesta decizia
Tribunalul Bucureşti a admis marţi cererea depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură ...
Noi şocuri asupra preţurilor din România. Ce pericole pun presiune pe inflaţie – Codîrlaşu, CFA
Noi şocuri asupra preţurilor din România. Ce pericole pun presiune pe inflaţie – Codîrlaşu, CFA
Creşterea preţurilor la energia electrică, petrol şi gaze naturale continuă să pună presiune asupra inflaţiei, iar ...