UPDATE Un om a murit. Un remorcher s-a  scufundat, în largul portului Midia. La bord ar fi fost 5 oameni

În cursul acestei dimineți, în jurul orei 08:40, un remorcher al companiei Midia Marine Terminal s-a scufundat, în timpul manevrelor de asistență la descărcare efectuate pentru un tanc petrolier aflat la terminalul off-shore din raza portului Midia, arată un comunicat al Rompetrol.
Mihai Nicuţ - mie, 18 mart. 2026, 10:14
UPDATE Un om a murit. Un remorcher s-a  scufundat, în largul portului Midia. La bord ar fi fost 5 oameni

UPDATED 11.02 Un marinar a murit, patru sunt în continuare dispăruți

Rompetrol a revenit cu un update, pe care îl prezentăm integral:

Potrivit informațiilor preliminare, 5 persoane se aflau la bordul remorcherului scufundat. Una dintre ele a fost recuperată de salvatori și a fost resuscitată de forțele de intervenție, în Portul Midia. În ciuda eforturilor depuse, a fost declarat decesul.

Momentan, ceilalți patru colegi nu au fost găsiți de autorități, care în misiunea de salvare sunt asistate de scafandri Midia Marine Terminal. Compania colaborează activ cu autoritățile statului, în operațiunea de salvare și în investigațiile care vor viza acest incident.

Până în acest moment, nu au fost stabilite cu exactitate cauzele producerii accidentului naval.

Compania va oferi totul sprijinul și asistență celor afectați și familiilor acestora.

ȘTIREA INIȚIALĂ

„În acest moment, situația este gestionată de autoritățile cu competență în domeniu – ISU „Dobrogea” Constanța și ARSVOM, cu care compania este în contact direct. Manevrele de descărcare ale vaporului aflat la terminal au fost sistate în siguranță, neexistând riscuri suplimentare.

Vom reveni cu informații suplimentare pe măsură ce acestea vor fi disponibile”, a mai transmis compania care administrează terminalul petrolier din largul mării.

Mai devreme Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompierii au fost sesizaţi că un remorcher s-a scufundat în Portul Midia, Dana 1, iar la bordul acestuia s-ar putea afla cinci persoane.

La faţa locului s-au deplasat un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă, elicopterul SMURD, un echipaj SMURD B, o maşină de stingere, o ambarcaţiune şi echipa de scafandri şi trei ambulanţe ale Serviciului Judeţean.

O persoană a fost adusă la cheu şi este în curs de resuscitare.

Te-ar mai putea interesa și
Rolul farmaciilor moderne în susținerea imunității în perioade solicitante (P)
Rolul farmaciilor moderne în susținerea imunității în perioade solicitante (P)
Muncești zi-lumină, te împarți între task-uri, responsabilități, drumuri, oameni. Seara, când în sfârșit ajungi pe canapea și încerci să-ți tragi sufletul, deschizi televizorul și......
Anunț de la Lidl pentru clienții din România. Ce a adus în ofertă
Anunț de la Lidl pentru clienții din România. Ce a adus în ofertă
Lidl România completează beneficiile oferite prin aplicația Lidl Plus cu serviciul Click & Pick, care le permite clienților ...
Producătorul român Glas Expert se extinde în SUA. Cu ce produs vrea să intre pe piața americană
Producătorul român Glas Expert se extinde în SUA. Cu ce produs vrea să intre pe piața americană
Producătorul român de soluții arhitecturale din sticlă Glas Expert vrea să intre pe piața din SUA, una dintre cele ...
Ofertă nouă de energie electrică de la PPC, cu preț dinamic de sub 1 leu/kWh. Cu ce vine nou “Ore Smart+”
Ofertă nouă de energie electrică de la PPC, cu preț dinamic de sub 1 leu/kWh. Cu ce vine nou “Ore Smart+”
PPC Energie vine cu prețuri sub 1 leu/kWh în noua ofertă PPC Ore Smart +, singurul contract de energie electrică cu tarif ...