Ungaria a convenit cu Gazprom asupra creşterii importurilor de gaze ruseşti pe perioada sezonului rece – Orban

Ungaria a convenit cu gigantul rus de gaze Gazprom asupra majorării importurilor de gaze ruseşti în următoarele săptămâni, a anunţat vineri primul ministru Viktor Orban, referitor la rezultatele negocierilor purtate la 22 septembrie la Budapesta cu directorul executiv al Gazprom, Aleksei Miller, relatează Reuters şi ITAR-TASS.
Economica.net - vin, 26 sept. 2014, 11:34
Ungaria a convenit cu Gazprom asupra creşterii importurilor de gaze ruseşti pe perioada sezonului rece - Orban

‘Vom avea nevoie de volume mai mari de gaze în perioada următoare pentru a creşte rezervele de care dispunem. Vom obţine aceste volume, am convenit asupra lor cu Aleksei Miller’, a declarat Orban, la un post de radio budapestan, scrie Agerpres.

În acest context, premierul Ungariei a subliniat că aprovizionarea cu hidrocarburi a ţării sale nu poate fi pusă în pericol din cauza disputei ruso-ucrainene.

La ora actuală, a indicat el, depozitele de stocare a gazelor naturale din ţară sunt pline în proporţie de 60%.

Declaraţiile premierului Orban intervin în contextul în care Ungaria a suspendat joi, pe termen nelimitat, livrarea de gaze spre Ucraina. Operatorul ungar de reţele de gazoducte FGSZ a motivat această decizie prin nevoia de a satisface cererea internă crescută de gaze naturale în Ungaria.

FGSZ a indicat că a furnizat zilnic aproximativ 16,8 milioane de metri cubi de gaze Ucrainei din martie 2013. Acest volum însă nu este garantat, deoarece nivelul livrărilor ‘depinde de condiţiile tehnice şi comerciale ale momentului’.

În acest context Kievul a suspectat mâna Moscovei în decizia Budapestei, iar premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk a acuzat Rusia de încercarea de a ‘congela’ Ucraina, privând-o de gaze pe timpul iernii, potrivit Ukranews.

‘Ei (ruşii) vor să ne congeleze. Acesta este scopul lor şi încă un atu în mâinile Rusiei. Astfel, în plus faţă de crimele de război, pe lângă operaţiunea militară în Ucraina, ei folosesc acest atu al energiei’, a declarat premierul ucrainean.

Rusia a suspendat în iunie livrările de gaze spre Ucraina, care respinge creşterea preţului impusă de Gazprom în contextul crizei dintre Kiev şi Moscova. Potrivit părţii ruse, Kievul a acumulat sume restante de ordinul a 5,3 miliarde de dolari la consumul de gaze ruse.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...