Ungaria a terminat gardul de sârmă ghimpată de la frontiera cu Croaţia

Ungaria a terminat instalarea unui gard de sârmă ghimpată pe 41 km de la frontiera sa cu Croaţia, menit să pună capăt fluxului de migranţi care vor să ajungă în vestul şi în nordul Europei, a anunţat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării, citat de AFP.
Economica.net - S, 19 sept. 2015, 09:44
Ungaria a terminat gardul de sârmă ghimpată de la frontiera cu Croaţia

‘Gardul a fost terminat în noaptea de vineri spre sâmbătă’, a declarat pentru AFP Attila Kovacs. Budapesta a decis să instaleze un gard de sârmă ghimpată pe 41 km de teren, restul de 330 km ai frontierei între cele două ţări fiind delimitat de râul Drava, dificil de traversat.

Budapesta, adeptă a unei linii dure împotriva migranţilor, a mai ridicat un astfel de gard pe 175 km la frontiera sa cu Serbia, pe care l-a întărit apoi cu o palisadă de patru metri înălţime, scrie Agerpres.

Ungaria vrea să instaleze un gard de sârmă ghimpată şi pe o parte din frontiera sa cu România, la est, notează AFP.

În ajun, Croaţia a transportat circa 4.400 de migranţi în Ungaria, cu autobuzele sau cu trenul.

Ungaria a acuzat autorităţile croate că-i încurajează pe migranţi să-i treacă ‘ilegal’ frontiera. Însă Croaţia, devenită noua rută de exil a migranţilor din Siria după închiderea frontierei sârbo-ungare, a afirmat în cursul serii că a convenit cu Budapesta ca Ungaria să-i lase să intre pe teritoriul său pe migranţii ‘vulnerabili’.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...