Ungaria – Autoritățile de la Budapesta salută soluţia găsită de MOL pentru a transporta soluţia petrol rusesc prin Ucraina

Ungaria a salutat marţi "soluţia" găsită de compania petrolieră naţională MOL pentru a continua să primească ţiţei transportat de gigantul rus Lukoil, aflat sub sancţiunile Kievului, prin Ucraina, relatează AFP.
AGERPRES - mar, 10 sept. 2024, 15:48
Ungaria - Autoritățile de la Budapesta salută soluţia găsită de MOL pentru a transporta soluţia petrol rusesc prin Ucraina

MOL a anunţat în urmă cu o zi că a ajuns la „acorduri cu furnizorii şi operatorii de petrol” ai conductei Drujba „pentru a asigura transportul către Ungaria şi Slovacia”, scrie Agerpres.

Grupul maghiar a explicat într-un comunicat că „acum preia controlul volumelor de ţiţei de la graniţa dintre Belarus şi Ucraina”, dând asigurări că acţionează „în deplină conformitate cu sancţiunile şi prevederile introduse în special de UE şi Ucraina”.

Budapesta a acuzat Kievul în iulie că i-a pus în pericol aprovizionarea cu energie prin blocarea livrărilor de la Lukoil, care furnizează o treime din importurile de petrol ale Ungariei, conform datelor oficiale.

Şeful diplomaţiei maghiare Peter Szijjarto a deplâns apoi lipsa intervenţiei Comisiei Europene, mergând până la a suspecta Bruxellesul că se află în spatele deciziei Kievului de a forţa Ungaria să găsească alte surse de aprovizionare.

Această ţară din Europa Centrală beneficiază de o scutire de la embargoul petrolier european decretat după lansarea ofensivei Moscovei, din cauza faptului că nu are ieşire la mare.

„Salutăm soluţia MOL”, a reacţionat purtătorul de cuvânt al guvernului, Zoltan Kovacs, la un seminar la Institutul Dunării, un think tank conservator cu sediul la Budapesta.

„Este o soluţie tehnică, dar mesajul politic” transmis în acest caz de Comisie şi Ucraina rămâne problematic, a spus el, denunţând faptul că „securitatea energetică este folosită ca o armă, un mijloc de şantaj”.

Contactate de AFP, Bruxellesul şi Kievul nu au reacţionat imediat.

Premierul naţionalist maghiar Viktor Orban este singurul lider din UE care a menţinut, în ciuda războiului, legături strânse cu Kremlinul, în special în domeniul energetic, în timp ce relaţiile cu Kievul sunt tensionate.

Te-ar mai putea interesa și
TAROM Tehnic, ROMAERO, IAR Ghimbav şi Avioane Craiova vor forma Grupul Aeronautic Naţional – Program guvernare
TAROM Tehnic, ROMAERO, IAR Ghimbav şi Avioane Craiova vor forma Grupul Aeronautic Naţional – Program guvernare
Operatorii aeronautici TAROM Tehnic, ROMAERO, IAR Ghimbav şi Avioane Craiova vor fi reuniţi sub o guvernanţă comună, după modelul ROMARM, şi vor forma Grupul Aeronautic Naţional, pentru......
Accident la Eurotunnel – Un tren LeShuttle a fost lovit de un microbuz. 19 răniţi
Accident la Eurotunnel – Un tren LeShuttle a fost lovit de un microbuz. 19 răniţi
Un microbuz a lovit joi seară un tren de marfă oprit la peronul de încărcare a vehiculelor din Tunelul Canalului Mânecii, ...
Program guvernare – Statul nu-ţi mai cere documente sau informaţii pe care le are deja. Se adoptă Legea guvernanţei digitale integrate, care impune principiul „o singură dată”
Program guvernare – Statul nu-ţi mai cere documente sau informaţii pe care le are deja. Se adoptă Legea guvernanţei ...
Guvernul Luca Niculescu va adopta Legea guvernanţei digitale integrate, care impune principiul "o singură dată" (statul ...
Reorganizarea Romsilva va fi finalizată în 2027, sistemul de trasabilitate al lemnului SUMAL 3.0 va fi operaţional anul acesta – Program guvernare
Reorganizarea Romsilva va fi finalizată în 2027, sistemul de trasabilitate al lemnului SUMAL 3.0 va fi operaţional anul ...
Sistemul de trasabilitate a lemnului SUMAL 3.0 ar urma să fie operaţionalizat în 2026, iar reorganizarea Romsilva să ...