Ungaria și Polonia au blocat bugetul UE ca urmare a condiționării acordării fondurilor europene de respectarea statului de drept

Ungaria şi Polonia au blocat luni prin veto o decizie esenţială privind adoptarea bugetului multianual al UE, nefiind de acord cu condiţionarea accesării fondurilor europene de respectarea statului de drept, au declarat diplomaţi europeni pentru agenţia DPA, citată de Agerpres.
Economica.net - lun, 16 nov. 2020, 15:21
Ungaria și Polonia au blocat bugetul UE ca urmare a condiționării acordării fondurilor europene de respectarea statului de drept

Purtătorul de cuvânt al Consiliului UE, Sebastian Fischer, a anunţat pe Twitter că, la reuniunea la nivel de ambasadori desfăşurată luni, statele membre au confirmat prin majoritate calificată regimul de condiţionalitate care leagă fondurile europene de statul de drept, dar în privinţa deciziei privind resursele proprii nu s-a obţinut unanimitatea necesară din cauza opoziţiei a două state membre.

Anterior, premierul ungar Viktor Orban i-a informat pe cancelarul german Angela Merkel, pe preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi pe preşedintele Consiliului European, Charles Michel, că Ungaria va bloca prin veto bugetul multianual al UE pentru perioada 2021-2027 şi planul european de redresare post-pandemie, din cauza condiţionalităţii privind accesarea fondurilor europene de statul de drept, a anunţat luni şeful biroului de presă al guvernului ungar, Bertalan Havasi, citat de agenţia MTI.

Într-o scrisoare adresată acestora, Viktor Orban precizează că veto-ul ungar priveşte toate elementele cadrului financiar multianual şi ale planului de redresare Next Generation. Veto-ul include decretul privind cadrul financiar multianual şi o decizie asupra resurselor proprii, a indicat Havasi.

Havasi a amintit în declaraţia sa că premierul ungar a avertizat în mod repetat împotriva legării bugetului UE şi a pachetului de redresare de condiţii în care ”natura pretinselor încălcări nu este precis definită, ceea ce ar conduce la sancţiuni financiare motivate politic prin folosirea unor standarde duble”.

Fondurile europene nu sunt donaţii caritabile, ci plăţi la care Ungaria are dreptul în baza tratatelor UE, a declarat la rândul ei ministrul ungar al justiţiei, Judit Varga. Ea a amintit că ”în momentul aderării sale la UE, în 2004, Ungaria nu a spus ”da” unei Europe federaliste sau globalismului şi mai ales nu Statelor Unite ale Europei, ci unei alianţe a unor state-naţiune puternice care se respectă şi se sprijină reciproc”. ”Nu am spus ”da” intrăii în UE pentru ca Bruxellesul să poată stabili pentru noi ceea ce noi considerăm a fi o familie, ceea ce noi denumim o căsătorie şi cine să poată adopta copii în Ungaria şi în ce condiţii”, a completat Judit Varga.

Polonia a avertizat de asemenea că va opune veto bugetului european. Criteriul statului de drept ”este doar un pretext, un cuvânt frumos care sună bine, dar este vorba de fapt despre o aservire instituţională, politică, de o limitare radicală a suveranităţii”, a declarat luni ministrul polonez al justiţiei, Zbigniew Ziobro.

Parlamentul European (PE) şi Germania, care deţine preşedinţia Consiliului UE, au ajuns pe 5 noiembrie la un acord privind un ”regim general de condiţionalitate” prin care fondurile din bugetul multianual al UE pentru perioada 2021-2027 (de 1.074 de miliarde de euro) şi cele din planul de redresare ”Next Generation” (de 750 de miliarde de euro) vor putea fi suspendate în cazul unui stat membru atunci când Comisia Europeană consideră că acesta nu respectă independenţa justiţiei sau libertatea presei şi decizia este validată prin majoritate calificată în Consiliul UE. Guvernele ungar şi polonez califică acest mecanism drept un ”şantaj” la adresa lor şi un instrument arbitrar bazat pe criterii politice şi ideologice.

Te-ar mai putea interesa și
Negocierile SUA-Iran: S-au încheiat două sesiuni de discuţii, urmează a treia şi atmosfera este descrisă ca optimistă
Negocierile SUA-Iran: S-au încheiat două sesiuni de discuţii, urmează a treia şi atmosfera este descrisă ca optimistă
Două sesiuni de negocieri de pace între SUA şi Iran au avut loc sâmbătă în capitala pakistaneză Islamabad, iar o a treia sesiune este aşteptată să se desfăşoare în continuare tot......
Netanyahu susţine că Israelul a anihilat programele nuclear şi de rachete balistice ale Iranului
Netanyahu susţine că Israelul a anihilat programele nuclear şi de rachete balistice ale Iranului
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat sâmbătă seara că ţara sa a "anihilat" programele nuclear şi de rachete ...
O dronă de atac a fost găsită prăbuşită în Finlanda
O dronă de atac a fost găsită prăbuşită în Finlanda
Poliţia finlandeză a anunţat sâmbătă descoperirea unei noi drone prăbuşite şi a unui dispozitiv exploziv nedetonat ...
Iran: Ayatollahul Mojtaba Khamenei este desfigurat şi se recuperează după rănile grave, dar rămâne lucid
Iran: Ayatollahul Mojtaba Khamenei este desfigurat şi se recuperează după rănile grave, dar rămâne lucid
Noul lider suprem al Iranului, ayatollahul Mojtaba Khamenei, se recuperează în continuare după rănile grave la faţă ...