Ungaria vrea să vândă MKB Bank până la începutul anului viitor

Ungaria intenţionează să vândă MKB Bank, achiziţionată în 2014 de la BayernLB, până la începutul anului viitor, a anunţat, luni, preşedintele director general al băncii maghiare, Adam Balog, într-un interviu acordat MTI.
Economica.net - lun, 10 aug. 2015, 09:34
Ungaria vrea să vândă MKB Bank până la începutul anului viitor

‘Nu va fi o privatizare convenţională, iar Banca Centrală a Ungariei îşi va exercita drepturile şi va asista MKB pentru ca vânzarea băncii să fie finalizată până la începutul lui 2016’, a explicat Adam Balog.

Acesta a adăugat că este în desfăşurare curăţarea portofoliului MKB, o serie de active au fost deja vândute, iar cele care nu au putut fi vândute vor fi preluate de un fond special, scrie Agerpres.

Procesul de curăţare este monitorizat atent de unele instituţii din Uniunea Europeană, iar MKB s-a consultat cu oficialii europeni în privinţa planului de reorganizare a băncii, susţine oficialul.

Rugat să comenteze informaţiile privind posibilitatea unei fuziuni între MKB şi Budapest Bank, de asemenea recent achiziţionată de stat, Balog a afirmat că o astfel de fuziune ar fi o oportunitate, însă procesul va fi de durată.

Şeful băncii a explicat că, în prezent, MKB se concentrează pe oportunităţile oferite de economia Ungariei şi ar putea intra pe piaţa creditelor ipotecare.

În 2014, banca germană BayernLB şi-a vândut divizia din Ungaria, MKB Bank Zrt. către Guvernul ungar pentru suma de 55 de milioane de euro. De asemenea, Guvernul ungar a plătit recent 700 de milioane de dolari pentru a achiziţiona Budapest Bank, cea de-a opta bancă din Ungaria, de la grupul american GE Capital.

Premierul ungar Viktor Orban aprecia anul trecut că gradul de control al investitorilor ungari asupra sectorului bancar local ar putea depăşi 60%, lăsând să se înţeleagă că statul ungar ar putea face noi achiziţii de bănci.

În prezent, sectorul bancar din Ungaria este dominat în proporţie de 80% de bănci străine. Grupul OTP este cea mai mare bancă comercială din Ungaria, urmat de diviziile ungare ale băncilor austriece Raiffeisen şi Erste, băncii belgiene KBC şi băncilor italiene Unicredit şi Intesa Sanpaolo.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană: Noul pod rutier peste Tisa dintre România și Ucraina va spori semnificativ capacitatea de trecere a frontierei și rezilienţa regiunii
Comisia Europeană: Noul pod rutier peste Tisa dintre România și Ucraina va spori semnificativ capacitatea de trecere a ...
Noul pod rutier peste Tisa, care leagă judeţul Maramureş, din nord-vestul României, de regiunea Transcarpatia din Ucraina, asigurând legătura între Sighetu Marmaţiei şi Bila Ţerkva, va......
PMB anunță că a finalizat lucrările la liniile de tramvai din zona Podului Constanța și că se circulă normal pe ambele direcții
PMB anunță că a finalizat lucrările la liniile de tramvai din zona Podului Constanța și că se circulă normal pe ambele ...
Primăria Capitalei anunţă că a fost finalizate lucrările de la Podul Constanţa şi că în prezent se circulă pe ambele ...
Ce avere are Attila Balázs, milionarul din Harghita, care a intrat în conflict cu premierul Ungariei. Este unul dintre cei mai bogați oameni din țara vecină
Ce avere are Attila Balázs, milionarul din Harghita, care a intrat în conflict cu premierul Ungariei. Este unul dintre ...
Omul de afaceri Attila Balázs, originar din județul Harghita și proprietarul grupului de construcții Bayer Construct, ...
Prim-ministrul Pedro Sanchez confirmă că nave de război marocane au intrat în apele teritoriale spaniole în timpul crizei refugiaților din Ceuta
Prim-ministrul Pedro Sanchez confirmă că nave de război marocane au intrat în apele teritoriale spaniole în timpul crizei ...
Nave de război marocane au intrat în apele suverane spaniole din apropiere de Ceuta pe 30 şi 31 iulie, coincizând cu ...