UniCredit: Emisiunea de acţiuni de 13 miliarde de euro a fost subscrisă aproape integral

UniCredit SpA a anunţat joi că emisiunea record de acţiuni, în valoare de 13 miliarde de euro (13,7 miliarde de dolari), a fost subscrisă aproape integral, ceea ce sprijină strategia noului director general, francezul Jean-Pierre Mustier, de relansare a celui mai mare grup bancar italian, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 24 feb. 2017, 06:58
UniCredit: Emisiunea de acţiuni de 13 miliarde de euro a fost subscrisă aproape integral

Operaţiunea de majorare a capitalului a fost subscrisă în proporţie de 99,8%, se arată într-un comunicat al băncii italiene. Operaţiunea va rămâne deschisă până la data de 10 martie pentru drepturile non exercitate.

Succesul celei mai mari emisiuni de acţiuni din Italia marchează un pas important în eforturile autorităţilor de a restabili încrederea în sistemul bancar, afectat de credite neperformante evaluate la 356 de miliarde de euro, echivalentul unei cincimi din PIB.

Fondurile obţinute de UniCredit în urma emisiunii de acţiuni vor ajuta la scoaterea din bilanţ a unor credite neperformante în valoare de 17,7 miliarde de euro. Banca speră că astfel îşi va majora profiturile şi dividendele până în 2019.

UniCredit este singura bancă italiană de importanţă sistemică, dar indicele său de adecvare a capitalului este mult în urma rivalelor sale, chiar dacă de la criza financiară a obţinut 14,5 miliarde de euro după trei emisiuni succesive de acţiuni.

De asemenea, până în 2019, UniCredit SpA va concedia încă 6.500 de angajaţi, pentru a-şi reduce costurile anuale cu 1,7 miliarde de euro, iar pentru acest an nu va plăti dividende.

UniCredit este prezentă în 17 ţări din lume, cu peste 8.500 de sucursale şi 147.000 de angajaţi. UniCredit este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale. În România, UniCredit Bank Austria, divizie a grupului bancar italian UniCredit, şi-a majorat participaţia pe care o deţine la UniCredit Ţiriac Bank, de la 50,5% până la 95,6% din acţiuni, prin preluarea pachetului de 45% deţinut de omul de afaceri Ion Ţiriac.

Te-ar mai putea interesa și
Cris-Tim l-a adus pe fostul director general de la Ursus și Coca-Cola, Dan Timotin, în funcția de director operațional
Cris-Tim l-a adus pe fostul director general de la Ursus și Coca-Cola, Dan Timotin, în funcția de director operațional
Conducerea Cris-Tim Family Holding S.A. informează investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București cu privire la numirea lui Dan Timotin în funcția de director operațional (COO) al......
Nazare: Obiectivul pentru 2026 este reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB. Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate
Nazare: Obiectivul pentru 2026 este reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB. Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta ...
Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate şi trebuie construit pe venituri realiste, priorităţi ...
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Producătorul independent european de energie R.Power anunță că a finalizat lucrările de construcție la proiectul său ...
Diana Buzoianu: Suntem aproape de finalizarea Radarului Balastierelor. Pe data de 26 octombrie va fi recepţionat. Din 2015 se vorbește cât de necesar este
Diana Buzoianu: Suntem aproape de finalizarea Radarului Balastierelor. Pe data de 26 octombrie va fi recepţionat. Din 2015 ...
Radarul Balastierelor va fi recepţionat pe 26 octombrie, el fiind acum la un stadiu de 95%, după luni bune de muncă în ...