UniCredit şi Intesa Sanpaolo dezmint informaţiile din presă privind presupusa lor fuziune

Cele mai mari bănci italiene, UniCredit, Intesa Sanpaolo şi Banca Monte dei Paschi di Siena SpA, au negat informaţiile apărute în ziarul 'Il Sole 24' privind fuziunea lor, transmit ANSA şi Bloomberg.
Economica.net - vin, 02 oct. 2015, 10:36
UniCredit şi Intesa Sanpaolo dezmint informaţiile din presă privind presupusa lor fuziune

Purtătorii de cuvânt ai celor trei bănci au dezminţit informaţiile, scrie Agerpres.

O bancă de investiţii analizează o fuziune rezultată în urma combinării dintre Intesa şi UniCredit, apoi desprinderea subsidiarei italiene a UniCredit, care va fi unită cu Monte Paschi, a anunţat ‘Il Sole 24’.

‘O astfel de combinaţie nu pare fezabilă ţinând cont de contextul geografic, reglementările antitrust şi impactul asupra numărului de angajaţi. dacă unul din obiectivele unei astfel de tranzacţii ar fi găsirea unui partener pentru Monte Paschi, aşa cum au solicitat autorităţile de reglementare, estimăm că ar fi o tranzacţie extrem de dificil de realizat’, a apreciat analistul Riccardo Rovere, de la Mediobanca SpA.

La Bursa de la Milano, acţiunile Monte Paschi au urcat vineri cu 1,9%, în timp ce titlurile UniCredit şi Intesa înregistrau un avans de 1,4% şi, respectiv, 1,7%.

Presupusa fuziunea ar duce la închiderea a 2.000 de sucursale şi concedierea a 20-25.000 de angajaţi, se arată în articolul apărut în publicaţia italiană.

În primul semestru din acest an, UniCredit a înregistrat câştiguri uşor peste un miliard de euro, în timp ce rivala Intesa Sanpaolo a raportat un profit uşor peste două miliarde de euro. Dar indicele de adecvare a capitalului al Intesa Sanpaolo a urcat la 13,3% la 30 iunie, unul dintre cele mai ridicate din Italia, în timp ce UniCredit avea un indice de 10,4%.

UniCredit, care operează în 17 ţări, cu 8.400 de oficii bancare şi 146.000 de angajaţi, este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale. Cele mai mari bănci italiene, UniCredit şi Intesa Sanpaolo, sunt prezente şi pe piaţa din România.

Te-ar mai putea interesa și
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la atenuarea normelor UE privind emisiile autovehiculelor, şi l-a numit "un......
Nou conflict de muncă la Oil Terminal. Conducerea societății și sindicatul nu au ajuns la un acord privind salariile
Nou conflict de muncă la Oil Terminal. Conducerea societății și sindicatul nu au ajuns la un acord privind salariile
Compania Oil Terminal S.A. Constanța informează actionarii și investitorii de la Bursa de valori București că în dată ...
Alstom a investit peste un milion de euro într-un laborator din București, pentru testarea soluțiilor de semnalizare și electrificare
Alstom a investit peste un milion de euro într-un laborator din București, pentru testarea soluțiilor de semnalizare și ...
Alstom România anunță vineri inauguarea unui centru de testare extins și modernizat din București, investiție de peste ...
Cris-Tim l-a adus pe fostul director general de la Ursus și Coca-Cola, Dan Timotin, în funcția de director operațional
Cris-Tim l-a adus pe fostul director general de la Ursus și Coca-Cola, Dan Timotin, în funcția de director operațional
Conducerea Cris-Tim Family Holding S.A. informează investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București cu privire ...