Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă a fost repornită. Centrala funcționează acum cu ambele reactoare

Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă a fost sincronizată cu sistemul energetic sâmbătă, 14 noiembrie, foarte devreme, potrivit ultimelor date ale Transelectrica.
Mihai Nicuţ - S, 14 nov. 2026, 08:31
Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă a fost repornită. Centrala funcționează acum cu ambele reactoare

Unitatea 1 a centralei va ajunge la puterea nominală duminică dimineață la ora 07.00, după o creștere treptată de putere. Repornirea a avut loc mai devreme decât în ultima programare de la Transelectrica, potrivit căreia sincronizarea ar fi trebuit să se facă la ora 09.00. Momentul s-a petrecut azi la ora 01.00.

La momentul redactării acestei știri, centrala nucleară producea energie la o putere de aproape 1.000 MW.

Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost oprită controlat şi deconectată de la Sistemul Energetic Naţional în data de 28 iulie, pe fondul debitului scăzut al Dunării. Ulterior, la jumătatea lunii august, a fost deconectată şi Unitatea 2. Cele două unităţi ale Centralei de la Cernavodă asigurau aproximativ 20% din energia dispecerizabilă.

Vineri 3 noiembrie, după-amiaza, Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă a fost resincronizată la Sistemul Energetic Naţional, dar a fost deconectată luni seara din cauza unei defecţiuni apărute în partea clasică a unității, fără niciun impact asupra securităţii nucleare. Potrivit directorului general al societăţii, la Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă „a fost o defecţiune a unui echipament”. Ulterior, s-a aflat că a fost o problemă la condensatorul turbinei.

„Vor fi luate măsuri la nivelul managementului tehnic al centralei care are în responsabilitate asigurarea disponibilităţii echipamentelor necesare operării Unităţii 1 CNE Cernavodă. Astfel, începând cu data 01.12.2026, Directorul tehnic al CNE Cernavodă va fi înlocuit. Cauza de profunzime va face subiectul unui raport ulterior”, preciza luni Nuclearelectrica.

Te-ar mai putea interesa și
Victor Căpitanu, One United Properties: Cererea de locuințe este cu 15-20% mai mică. Cumpărătorii negociază mai mult, mai ales la apartamentele scumpe
Victor Căpitanu, One United Properties: Cererea de locuințe este cu 15-20% mai mică. Cumpărătorii negociază mai mult, ...
Cererea din piața imobiliară a scăzut cu până la 20% în acest an, iar cumpărătorii de apartamente scumpe au început să negocieze tot mai intens prețurile, avertizează Victor Căpitanu,......
Primăria Bucureşti anunţă primele măsuri de eficientizare după ”dezastrul găsit la STB” – Digitalizare şi controlul consumurilor, reducerea cheltuielilor de personal, renegocierea contractului colectiv de muncă şi folosirea eficientă a atelierelor proprii
Primăria Bucureşti anunţă primele măsuri de eficientizare după ”dezastrul găsit la STB” – Digitalizare şi ...
Primăria Bucureşti anunţă, vineri seară, primele măsuri de eficientizare după ”dezastrul găsit la STB”. Este ...
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, ...
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național ...