Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost reconectată joi la sistemul energetic naţional

Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost reconectată joi la sistemul energetic naţional, după deconectarea automată survenită vineri seara, din cauza unei disfuncţionalităţi în partea clasică a centralei, informează Societatea Naţională Nuclearelectrica (SNN).
AGERPRES - J, 25 iul. 2024, 10:43
Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost reconectată joi la sistemul energetic naţional

Potrivit sursei citate, incidentul nu a avut niciun impact asupra securităţii nucleare.

„Reconectarea s-a realizat conform procedurilor aplicabile, în condiţii de siguranţă, fără a afecta securitatea nucleară, personalul sau populaţia”, precizează SNN într-un comunicat transmis AGERPRES.

Unitatea 1 a centralei nucleare (CNE) Cernavodă, cu o putere instalată de 700 MW, a fost pusă în funcţiune în 1996 şi a livrat, până în prezent, 133 milioane MWh, reprezentând 9% din consumul naţional, pe o perioadă de 26 de ani. Unitatea 1 a împiedicat eliberarea în atmosferă a 130 de milioane de tone de CO2.

Nuclearelectrica este compania naţională de energie electrică, termică şi combustibil nuclear din România, care funcţionează sub autoritatea Ministerului Energiei, statul român deţinând 82,49% din acţiuni, iar ceilalţi acţionari 17,50%, după listarea la bursă a companiei în 2013.

Compania contribuie cu peste 18% din energia nucleară la producţia totală de energie şi cu 33% la producţia totală de energie fără CO2 din România.

Sucursala CNE Cernavodă (CNE) operează două unităţi nucleare CANDU, fiind două dintre cele mai performante unităţi dintre cele peste 400 de centrale nucleare din lume, o fabrică de combustibil nuclear şi a realizat ciclul integrat al combustibilului prin achiziţia unei linii de procesare a concentratului de uraniu pentru a susţine proiectele de investiţii pe termen lung ale companiei.

Te-ar mai putea interesa și
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în continuarea rapoartelor curente nr. 29/2026, 30/2026 și 31/2026, a ajuns......
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor Falkland
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor ...
Guvernul argentinian a anunţat marţi că a cerut Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării (TIDM) să emită un ...