Uniunea Europeană cere 2,7 miliarde de euro Marii Britanii reprezentând taxe vamale neplătite

Comisia Europeană a scris guvernului britanic susţinând că Marea Britanie este datoare Uniunii Europene cu 2,7. miliarde de euro, suma fiind echivalentul taxelor vamale pentru încălţăminte şi textile importate din China, scrie BBC, preluat de News.ro.
Economica.net - J, 08 mart. 2018, 20:08
Uniunea Europeană cere 2,7 miliarde de euro Marii Britanii reprezentând taxe vamale neplătite

Marea Britanie este acuzată că nu a luat suficiente măsuri pentru a preveni frauda după ce a fost avertizată de problemă de către biroul anti-fraudă al UE, OLAF, în 2017, scrie News.ro.

Astfel, începe un proces care s-ar putea încheia la Curtea Europeană de Justiţie.

Departamentul Guvernului britanic care se ocupă de taxe susţine că estimarea comisiei este incorectă.

OLAF susţine că Marea Britanie este „un centru important” al fraudei prin subevaluare (atunci când importatorii profită evitând taxele vamale sau alte taxe aferente).

Investigaţia a relevat că grupări de crimă organizată s-au folosit de facturi false pentru a subevalua bunuri care erau importate din China, majoritatea dintre aceste bunuri având ca destinaţie piaţa de contrabandă din alte zone ale UE.

OLAF a precizat că a avertizat în repetate rânduri guvernul britanic.

Dar un purtător de cuvânt al guvernului britanic a spus: „Nu recunoaştem estimarea Comisiei Europene privind pierderile aferente. Luăm foarte în serios frauda privind taxele vamale şi continuăm să găsim răspunsuri mai bune pe măsură ce apar provocări noi. Vom examina cu atenţie notificarea comisiei şi vom răspunde în timp util. Marea Britanie va continua să coopereze îndeaproape cu OLAF şi cu Comisia Europeană privind fraudele vamale. Guvernul Majestăţii Sale are rezultate foarte bune în ceea ce priveşte oprirea evaziunii şi încălcării regulilor de orice fel, reuşind recuperarea a 28, 9 de miliarde de lire care ar fi fost altfel pierdute”.

De asemenea, guvernul britanic a precizat că metodologia comisiei a supraestimat valoarea importurilor Regatului Unit şi nu era una potrivită pentru a face o estimare în ceea ce pruveşte subevaluarea taxelor vamale.

Guvernul a precizat că estimarea se bazează pe media preţurilor din UE şi nu ia în considerare „creşterea substanţială a zonei de valoare scăzută din piaţa de îmbrăcăminte din Marea Britanie”.

Te-ar mai putea interesa și
Trump a semnat în sfârșit ordinul de reglementare a inteligenței artificiale în SUA. De ce președintele american a amânat mult timp acest moment
Trump a semnat în sfârșit ordinul de reglementare a inteligenței artificiale în SUA. De ce președintele american a ...
Preşedintele american Donald Trump a semnat marţi un ordin executiv mult aşteptat, care stabileşte un cadru pentru inteligenţa artificială în Statele Unite, în numele securităţii......
Companiile de asigurări din România au plătit 81 de milioane de lei în 2025 în baza polițelor de călătorie
Companiile de asigurări din România au plătit 81 de milioane de lei în 2025 în baza polițelor de călătorie
Asigurătorii din România au plătit anul trecut în baza polițelor de călătorie despăgubiri de peste 81 de milioane ...
Federația Solidaritatea solicită creșterea cu 50% a coeficienților de salarizare pentru angajații din Ministerul Finanțelor și anunță un protest pentru mâine
Federația Solidaritatea solicită creșterea cu 50% a coeficienților de salarizare pentru angajații din Ministerul Finanțelor ...
Federaţia Sindicatelor din Administraţia Fiscală Solidaritatea solicită majorarea cu 50% a coeficienţilor de salarizare ...
Exporturile de ceasuri elvețiene în SUA au scăzut la jumătate în aprilie 2026, față de aceeași lună a anului trecut
Exporturile de ceasuri elvețiene în SUA au scăzut la jumătate în aprilie 2026, față de aceeași lună a anului trecut
Exporturile de ceasuri elveţiene au scăzut în luna aprilie 2026 faţă de luna aprilie 2025, când companiile se grăbeau ...