Uniunea Europeană solicită statelor membre să utilizeze banii din fondul REACT-EU în contextul crizei declanşate de pandemie

Comisarul pentru coeziune şi reforme, Elisa Ferreira (foto), şi comisarul pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit, au trimis scrisori miniştrilor UE responsabili cu politica de coeziune în care au clarificat modul în care statele membre pot utiliza fondul REACT-EU, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar, relatează Agerpres.
Economica.net - J, 30 iul. 2020, 16:09
Uniunea Europeană solicită statelor membre să utilizeze banii din fondul REACT-EU în contextul crizei declanşate de pandemie

Fondul face parte din instrumentul de redresare Next Generation şi se va concentra pe susţinerea rezilienţei pieţei forţei de muncă, sprijinirea locurilor de muncă, a IMM-urilor şi a familiilor cu venituri mici, precum şi pe stabilirea unor baze viabile pentru tranziţiile digitală şi verde şi pentru o redresare socio-economică durabilă.

În cadrul reuniunii la nivel înalt a Consiliului European din 17 – 21 iulie, şefii de stat sau de guvern din UE au convenit să aloce fondului un buget de 47,5 miliarde de euro. Acest acord nu constituie sfârşitul procesului legislativ, dar, pentru a asigura o redresare rapidă în contextul crizei provocate de coronavirus, este important ca statele membre să treacă la o programare rapidă a resurselor.

Pentru punerea în practică rapidă a iniţiativei REACT-EU, statele membre ar trebui să urmeze recomandările prevăzute în scrisorile Comisiei: să vizeze zonele geografice cel mai grav afectate de pandemie şi care sunt cel mai puţin reziliente, să ia în considerare recomandările specifice fiecărei ţări din cadrul semestrului european şi să respecte principiul parteneriatului. Resursele REACT-EU ar trebui să fie mobilizate şi pentru proiecte care sprijină obiectivele UE în materie de climă. De asemenea, proiectele ar trebui atât să abordeze consecinţele pandemiei, cât şi să faciliteze tranziţia către o economie şi societăţi verzi şi digitale care să fie mai reziliente.

„Resursele din cadrul iniţiativei REACT-EU vor avea o importanţă crucială în următorii trei ani pentru redresarea economiei care suferă efectele crizei provocate de coronavirus. Le recomandăm statelor membre să profite de această ocazie în modul cel mai productiv şi eficient pentru o redresare solidă, verde, digitală şi caracterizată prin coeziune”, a declarat comisarul pentru coeziune şi reforme, Elisa Ferreira.

La rândul său, comisarul pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit a afirmat: „REACT-EU va fi o resursă importantă pentru abordarea provocărilor legate de locurile de muncă şi incluziunea socială în aceste vremuri de perturbări fără precedent. Comisia este pregătită să sprijine statele membre în ceea ce priveşte maximizarea valorii adăugate a acestei resurse”.

Te-ar mai putea interesa și
ITM București a dat amenzi de peste 1,4 milioane de lei în urma controalelor efectuate în intervalul 28 septembrie – 2 octombrie 2026
ITM București a dat amenzi de peste 1,4 milioane de lei în urma controalelor efectuate în intervalul 28 septembrie – ...
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bucureşti a aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 1,4 milioane de lei, în urma unor controale în perioada 28 septembrie - 2......
ANSVSA anunță că în scurt timp ar putea fi semnate certificatele sanitare-veterinare între România și India pentru exportul de animale în țara asiatică
ANSVSA anunță că în scurt timp ar putea fi semnate certificatele sanitare-veterinare între România și India pentru ...
Perspectiva semnării, într-un termen cât mai scurt, a certificatelor sanitare veterinare necesare schimburilor comerciale ...
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră în linie dreaptă
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră ...
Primăria Sectorului 6 a anunțat că va semna în următoarele zile recepția lucrărilor de demolare ale Colegiului Tehnic ...
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. prezintă evoluția lucrărilor aferente Lotului 2 al proiectului „Modernizarea ...