UNSAR: Peste 2 milioane de polițe de asigurări de viață erau încheiate în România în primele nouă luni din 2024

Românii sunt protejați de mai mult de 2 milioane de polițe de asigurare de viață, arată datele oficiale publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară pentru primele nouă luni ale anului trecut, anunță Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) prin intermediul unui comunicat de presă.
Economica.net - mar, 25 mart. 2025, 18:35
UNSAR: Peste 2 milioane de polițe de asigurări de viață erau încheiate în România în primele nouă luni din 2024

Cifra reflectă o creștere de 16% față de aceeași perioadă din 2023 și de 40% față de 2021. În același timp, și indemnizațiile plătite în baza acestor asigurări în primele nouă luni ale anului trecut au crescut cu 15%.

,,Încheierea unei asigurări de viață reprezintă o alegere responsabilă, pentru bunăstarea noastră și a întregii familii – atât în cazul apariției unor evenimente nefericite, cât și ca soluție de economisire sau investiție. Rămâne însă esențială implementarea unor stimulente fiscale specifice pentru asigurările de viață axate exclusiv pe protecție. Majoritatea membrilor OECD, precum și numeroase state europene, sprijină dezvoltarea acestor produse prin politici fiscale dedicate”, a declarat Alexandru Ciuncan, Președinte & Director General al UNSAR.

Potrivit UNSAR, multe familii din România continuă să se confrunte cu un deficit semnificativ de protecție financiară, ceea ce înseamnă că producerea unui potențial eveniment nedorit ar duce la o degradare considerabilă a nivelului acestora de trai. Concret, diferența dintre resursele disponibile și cele de care ar avea nevoie o familie într-o situație dificilă este, în medie, de circa 154.000 de lei, arată un studiu anual, realizat de o echipă de experți independenți pentru asociația asigurătorilor.

,,Este esențial să continuăm proiectele educaționale și să dezvoltăm parteneriate durabile între mediul privat, societatea civilă și autoritățile publice, atât de necesare pentru reducerea riscurilor financiare și îmbunătățirea nivelului de BunăStare”, a declarat Roxana Băluță, specialist Asigurări de Viață și Sănătate și coordonator programe UNSAR.

Asigurările de viață sunt unul dintre instrumentele utilizate de un număr mare de state în aplicarea politicii lor sociale. Acestea pot contribui semnificativ la diminuarea dezechilibrelor sociale și la reducerea dependenței populației de sistemul public de asistență socială.

 

Despre UNSAR

Înființată în 1994, UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România reprezintă 21 de companii de profil. Acestea dețin o pondere de peste 90% din piața locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea și reprezentarea intereselor asigurătorilor și reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activității de asigurări în România și a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern și internațional. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federației Asigurătorilor și Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe. Asigurările reprezintă un sector – cheie al economiei românești, contribuind la dezvoltarea acesteia. Asigurătorii din România plătesc despăgubiri de 5,2 milioane EUR în fiecare zi calendaristică.

Te-ar mai putea interesa și
Trump acuză Iranul de încălcarea armistițiului, cu o zi înainte de expirarea acestuia
Trump acuză Iranul de încălcarea armistițiului, cu o zi înainte de expirarea acestuia
Preşedintele american Donald Trump a acuzat Iranul de încălcarea în mod repetat a armistiţiului cu SUA, în contextul în care regimul de încetare a focului de două săptămâni se apropie de......
Blocul Naţional Sindical cere BNR să se abțină de la orice tentativă de intimidare a Consiliului Concurenței, în ancheta care vizează băncile
Blocul Naţional Sindical cere BNR să se abțină de la orice tentativă de intimidare a Consiliului Concurenței, în ancheta ...
Blocul Naţional Sindical (BNS) atrage atenţia Băncii Naţionale să revină la atribuţiile sale legale şi să înceteze ...
Constructorul auto chinez Chery plănuiește să fabrice un autoturism electric de mici dimensiuni în Franța
Constructorul auto chinez Chery plănuiește să fabrice un autoturism electric de mici dimensiuni în Franța
Chery, al treilea mare producător auto chinez, analizează producerea unei maşini electrice mici în Europa, au declarat ...
Drum Expres Suceava – Siret: Asocierea Far Foundation – Automagistral Pivden, câştigătoare şi pe lotul 3
Drum Expres Suceava – Siret: Asocierea Far Foundation – Automagistral Pivden, câştigătoare şi pe lotul 3
Și ultimul lot al al Drumului Expres Suceava - Siret are de astăzi constructor desemnat, anunță marți Cristian Pistol, ...