USL atacă la Curtea Constituţională comasarea alegerilor

După eşecul înregistrat la moţiunea de cenzură, USL trece la pasul doi. Uniunea a decis să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la Legea privind comasarea alegerilor, acuzînd puterea că menţine România "pe calea derapajului autoritarist pe care a intrat în ultimii ani".
Economica.net - J, 22 dec. 2011, 11:49

„Uniunea Social Liberală avertizează că respingerea moţiunii de cenzură, prin obligarea parlamentarilor puterii să nu participe la vot, nu face decât să menţină România pe calea derapajului autoritarist pe care a intrat în ultimii ani. USL va sesiza Curtea Constituţională cu privire la Legea privind comasarea alegerilor. O analiză corectă ar trebui să ducă, în mod normal, la respingerea legii de către Curtea Constituţionala, instituţie căreia îi cerem, măcar acum, o atitudine de respect faţă de lege şi democraţie”, se arată într-un comunicat transmis de Biroul de presă al PSD.

Potrivit sursei citate, în 22 decembrie, prin respingerea moţiunii de cenzură, „actuala putere a călcat în picioarele principiile şi idealurile pentru care s-a luptat la Revoluţia din 1989”.

„Atunci, românii au cerut dreptul de a-şi decide soarta prin vot, au cerut pluralism politic, au cerut libertatea. Astăzi, PDL şi aliaţii săi au decis că oamenii pot să voteze doar când decide puterea politică, nu când o cer actele constitutive ale unui stat care se pretinde democratic. În condiţiile în care preşedintele statului îşi permite să susţină că stabilitatea – adică menţinerea puterii – este mai importantă decât democraţia, este clar că România se situează deplin în afara valorilor Uniunii Europene. Uniunea Social Liberală va continua eforturile de a bloca transformarea României într-un stat autoritar, soluţia pe care Traian Băsescu, PDL şi aliaţii săi au ales-o, pentru a-şi creşte şansele de a se menţine la putere. Indiferent de instrumentele nedemocratice şi ilegale la care puterea apelează pentru a-şi maximiza şansele în bătălia electorală, USL va câştiga viitoarele alegeri, va forma Guvernul şi va trimite PDL în opoziţie pentru mulţi ani”, se mai arată în comunicat.

Moţiunea de cenzură intitulată „După 22 de ani, democraţia este în pericol”, depusă de USL ca urmare a angajării răspunderii Guvernului pe legea comasării alegerilor, a fost respinsă, joi, de Parlament.

La moţiune şi-au exprimat votul 213 parlamentari, 209 votând „pentru”, iar patru „împotrivă”.

Pentru adoptarea moţiunii de cenzură erau necesare 234 de voturi favorabile, iar opoziţia are 215 parlamentari.

Guvernul şi-a angajat răspunderea asupra proiectului de lege privind comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare, şedinţa Parlamentului în acest sens având loc în 15 decembrie.

Te-ar mai putea interesa și
Decizia care ar provoca un cutremur în Europa. Trump se declară în favoarea unei interdicţii la exporturile de motorină din SUA
Decizia care ar provoca un cutremur în Europa. Trump se declară în favoarea unei interdicţii la exporturile de motorină ...
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, s-a declarat marţi favorabil unei interdicţii privind exporturile de motorină americană, în condiţiile în care preţurile carburanţilor au crescut......
Redeschiderea Strâmtorii Ormuz – Ce condiţii a pus Iranul Statelor Unite
Redeschiderea Strâmtorii Ormuz – Ce condiţii a pus Iranul Statelor Unite
Şeful diplomaţiei iraniene, Abbas Araghchi, s-a întâlnit marţi, la New York, cu trimisul special american Steve Witkoff, ...
Peste un sfert de milion de lei pentru investițiile IMM-urilor, nerambursabili: cum funcționează programul SME-Eco-Tech
Peste un sfert de milion de lei pentru investițiile IMM-urilor, nerambursabili: cum funcționează programul SME-Eco-Tech
IMM-urile care vor să investească în tehnologii mai eficiente, reducerea consumului de energie sau digitalizarea activității ...
EXCLUSIV Primul „unicorn” din Serbia și un gigant elvețian vor să vândă RCA în România. Au depus primele acte. Ce șoferi vor ținti cu sistemul lor special – CONFIRMARE
EXCLUSIV Primul „unicorn” din Serbia și un gigant elvețian vor să vândă RCA în România. Au depus primele ...
O entitate formată de startup-ul tech Ominimo și compania de asigurări Zurich Insurance (prin subsidiara sa din Germania) ...