USR a depus o inițiativă legislativă care vizează creșterea plafonului de amortizare a autovehiculelor electrice la 2.500 de lei

Doi parlamentari USR au depus o iniţiativă legislativă care prevede majorarea sumei lunare pentru amortizarea vehiculelor electrice, de la 1.500 de lei la 2.500 de lei, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 02 dec. 2023, 13:58
USR a depus o inițiativă legislativă care vizează creșterea plafonului de amortizare a autovehiculelor electrice la 2.500 de lei

Conform unui comunicat al Uniunii Salvați România, iniţiativa deputatei Pollyanna Hangan şi a senatorului Cristian Bordei (foto) susţine firmele care au investit în protejarea mediului şi au achiziţionat automobile electrice.

„Iniţiativa urmăreşte modificarea Codului fiscal şi majorarea sumei lunare ce reprezintă cheltuielile cu amortizarea, de la 1.500 de lei/lună, aşa cum este stabilit în momentul de faţă, la 2.500 de lei/lună pentru vehiculele electrice. Conform actualelor prevederi din Codul fiscal, posesorii de autovehicule electrice nu au posibilitatea de a deduce cheltuielile cu combustibilul lunar, iar pentru a crea un cadru legal echilibrat şi just, este necesar ca plafonul cheltuielilor lunare cu amortizarea unui autovehicul electric să fie majorat”, transmite sursa citată.

Cristian Bordei, membru al Comisiei pentru energie din Senat, subliniază că posesorii de automobile electrice trebuie să aibă aceleaşi drepturi şi datorii faţă de stat precum posesorii de maşini clasice, cu motoare cu ardere internă.

„Posesorii de maşini pe motorină/benzină au dreptul să deducă lunar cheltuielile cu combustibilul, piesele de schimb, RCA, TVA, în schimb cei care deţin autovehicule electrice nu beneficiază în totalitate de aceleaşi drepturi, ceea ce este o inechitate. Deducerea cheltuielilor cu combustibilul pentru vehiculele pe motorină/benzină nu se aplică în cazul vehiculelor electrice, drept pentru care este necesar ca plafonul cheltuielilor lunare cu amortizarea unui autovehicul electric să fie majorat”, a precizat senatorul USR.

Pollyanna Hangan, membră a Comisiei economice, transmite că România trebuie să facă mai mult pentru stimularea achiziţiilor de maşini electrice, pentru a atinge obiectivele stabilite prin Pactul ecologic european şi transformarea Europei într-un continent neutru din punct de vedere al amprentei de carbon până în anul 2050.

„Măsura propusă este încă un pas pentru atingerea scopului propus de Ministerul Mediului privind programul de stimulare a achiziţiei de vehicule electrice destinat companiilor, astfel încât România sa îşi atingă obiectivele privind nivelul emisiilor stabilite prin Pactul ecologic european”, a spus aceasta.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Rusia despre criza energetică, petrol şi interzicerea exporturilor de motorină
Ce spune Rusia despre criza energetică, petrol şi interzicerea exporturilor de motorină
Kremlinul a informat luni că situaţia de pe pieţele energetice globale se înrăutăţeşte, în special în urma instabilităţii din Orientul Mijlociu, iar interdicţia referitoare la......
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 15%. Când vor fi terminate
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 15%. Când vor fi terminate
Lucrările de modernizare a liniei de cale ferată București - Giurgiu au ajuns la stadiul fizic de 15%, anunță luni CFR ...
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Prinde contur încă un nod important construit de Umbrărescu
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Prinde contur încă un nod important construit de Umbrărescu
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași prezintă luni imagini cu noul rutier Roman Sud de pe tronsonul Bacău ...
Cine este americanul care conduce expansiunea One United Properties în SUA: David Flusberg a cofondat unul dintre cei mai mari dezvoltatori de locuințe în primul val de boom imobiliar
Cine este americanul care conduce expansiunea One United Properties în SUA: David Flusberg a cofondat unul dintre cei mai ...
David Flusberg, unul dintre fondatorii Adama, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de locuințe în perioada de boom imobiliar ...