Vâlcov: ”Gaura” din bugetul de stat de 2 miliarde de dolari, conform datelor ANRM, o faptă penală

''Gaura'' de 2 miliarde de dolari pierduţi de statul român în perioada 2015 - 2017, conform datelor Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), reprezintă o faptă penală, a afirmat, sâmbătă, consilierul economic al premierului, Darius Vâlcov, precizând că a pus această informaţie la dispoziţia publicului.
Economica.net - S, 18 aug. 2018, 10:15
Vâlcov: ''Gaura'' din bugetul de stat de 2 miliarde de dolari, conform datelor ANRM, o faptă penală

„Tot ceea ce am făcut eu a fost ca, în momentul în care am primit o astfel de informaţie din partea ANRM, a fost să o pun la dispoziţia publicului, pentru că din punctul meu de vedere este o faptă penală şi, aşa cum prevede legea, în momentul în care ai luat cunoştinţă de o faptă penală, trebuie să o anunţi. Eu acest lucru l-am făcut şi cred că trebuie dezbătut dacă această gaură de 2 miliarde de dolari, care ANRM spune că s-a făcut bugetului de stat, urmează să fi anchetată sau nu sau se va trece, aşa cum ne-am obişnuit, în tăcere şi vom uita de aceşti bani pentru totdeauna”, a declarat Vâlcov la Antena 3.

Potrivit acestuia, nu trebuie speculat momentul dezvăluirii acestei informaţii, pentru că este vorba doar despre o raportare din partea ANRM la jumătatea anului.

„De când există o nouă conducere la ANRM, din februarie, preţul s-a actualizat şi am vrut să vedem la nivelul Guvernului care au fost efectele. Şi efectele sunt următoarele: în primele 6 luni – doar 5 luni s-a aplicat acest preţ – veniturile au fost de 432,6 milioane, comparativ cu 315,6 milioane, adică cu 117 milioane mai mult faţă de 5 luni din anul precedent. Deci, 30 de milioane de dolari deja au venit în plus, doar pentru că s-a actualizat acest ordin în 2018 şi le mulţumesc celor de la ANRM că au făcut acest lucru. Când am văzut situaţia, am zis să vedem în spate – ce am pierdut (…) mai ales că din martie 2015 exista o sentinţă definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care spune că acest preţ trebuia reactualizat”, a explicat Vâlcov.

El spune că a descoperit acest lucru în perioada guvernării Ponta, dar nu a avut timp să reacţioneze, „fiind săltat de pe stradă într-un dosar fabricat, la doar şase zile de la aflarea informaţiei”.

„Am avut şase zile să reacţionez, dar n-a fost suficient. Nu eu l-am anunţat pe Victor Ponta, a fost anunţat tot în Guvern de această decizie”, a adăugat Vâlcov.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...