Vâlcov: Insolvenţa este un „jaf de miliarde de euro”. Legislaţia pentru intrare în insolvenţă trebuie înăsprită

Darius Vâlcov, consilier economic al premierului, a anunţat că este în lucru în cadrul Guvernului un proiect de ordonanţă cu privire la înăsprirea legislaţiei pentru intrarea în insolvenţă.
Economica.net - S, 18 aug. 2018, 07:59
Vâlcov: Insolvenţa este un

El a reafirmat la Antena 3 că amnistia fiscală „se face”, „nu se discută” şi dacă se va lua o decizie în acest sens, aceasta era oricum prevăzută în programul de guvernare.

„Dar la insolvenţă – acolo este obligatoriu şi este în lucru în cadrul Guvernului un proiect de ordonanţă, astfel încât din septembrie să înăsprim legislaţia pentru intrarea în insolvenţă. De ce? Pentru că doar în cinci ani de zile s-au urcat de la 13 la 62 de miliarde de lei datoriile firmelor aflate în insolvenţă, cu preponderenţă a acelor datorii care sunt la zi, în sensul în care datoriile s-au acumulat după momentul intrării în insolvenţă. Deci, da, acest jaf de 15 miliarde de euro trebuie să îl oprim cumva şi în septembrie îl vom opri”, a declarat Vâlcov la Antena 3.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Imobiliarele și aurul de investiții rămân principalele active pentru conservarea valorii averii în România
Imobiliarele și aurul de investiții rămân principalele active pentru conservarea valorii averii în România
Aurul și imobiliarele sunt considerate drept cele mai puternice active pentru protecția împotriva inflației, chiar dacă acum există mai multe opțiuni de investiții: imobiliare, acțiuni,......
După strâmtoarea Ormuz, un alt punct vital în transportul cu petrol este afectat, petroliere au fost lovite și aici. Cotația Brent se apropie rapid de 100 de dolari pe baril
După strâmtoarea Ormuz, un alt punct vital în transportul cu petrol este afectat, petroliere au fost lovite și aici. ...
Cel puțin două tancuri petroliere s-au întors din drumul spre strâmtoarea Bab el-Mandeb, dintre Marea Arabiei și Marea ...
Ce s-a întâmplat cu creditele din România, în iunie 2026 – date BNR
Ce s-a întâmplat cu creditele din România, în iunie 2026 – date BNR
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut cu 1,9% în iunie 2026, faţă luna anterioară ...
UniCredit România a înregistrat un profit net de 158 mil euro în S1 2026, mai mic cu 5,6% decât în S1 2025
UniCredit România a înregistrat un profit net de 158 mil euro în S1 2026, mai mic cu 5,6% decât în S1 2025
UniCredit România a obținut un profit net de 158 milioane de euro în primul semestru din 2026, cu 5,6% sub nivelul din ...