Valeriu Zgonea, ales preşedinte al Camerei Deputaţilor

Liderului grupului deputaţilor PSD, Valeriu Zgonea, a fost ales marţi preşedinte al Camerei Deputaţilor, în cadrul unei sesiuni extraordinare a Camerei inferioare a Parlamentului.
Economica.net - mar, 03 iul. 2012, 20:37
Valeriu Zgonea, ales preşedinte al Camerei Deputaţilor

Valeriu Ştefan Zgonea s-a născut la 3 septembrie 1967 în municipiul Craiova, judeţul Dolj.

Din 1993 este licenţiat al Facultăţii de căi ferate, drumuri şi poduri din cadrul Institutului Naţional de Construcţii Bucureşti. În anul 2000 a urmat două cursuri postuniversitare, legate de Aparate de cale CF şi de Comunicarea politică prin internet.

În 2003 a obţinut masteratul în Politici Publice Europene la Institutul Naţional de Administraţie. În 2006 obţine un nou master la Colegiul Naţional de Apărare, iar din 2007 deţine un al treilea masterat, la Colegiul Superior de Securitate Naţională.

Din 1990 până în 2000 a lucrat ca inginer la diferite firme, precum SC Monte Cristo SRL şi Compania Naţională CFR SA.

La 26 noiembrie 2000, Valeriu Zgonea a fost ales deputat PDSR (PSD, din 2001) de Dolj. A făcut parte din Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi din Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor.

Reales deputat la 28 noiembrie 2004 pe listele Uniunii Naţionale PSD+PUR. Până în februarie 2006 a fost viceliderul Grupului parlamentar al PSD. A fost membru al Comisiei pentru afaceri europene a Parlamentului României. Din 2005 şi până în iunie 2006 a fost observator la Parlamentul European.

La data de 30 noiembrie 2008 a fost ales pentru a treia oară deputat, în circumscripţia electorală nr. 17 Dolj, colegiul uninominal 9, pe listele Alianţei Politice PSD+PC. Este membru al Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic (din noiembrie 2009) şi al Comisiei pentru afaceri europene ale Parlamentului României.

Între anii 1999 şi 2000 a fost preşedintele Organizaţiei de tineret Dolj a PDSR şi membru al Comitetului Executiv Central al Consiliului Naţional PDSR. Din 2008 este secretar general adjunct al PSD. Între anii 2000 – 2008 a fost membru al Consiliului Naţional al PSD, în aceeaşi perioadă ocupând şi funcţia de vicepreşedinte al Biroului executiv judeţean al PSD Dolj.

Anul acesta, pe 21 mai, Valeriu Zgonea a preluat funcţia de lider al grupului PSD din Camera deputaţilor, după ce Mircea Duşa a fost validat ministru pentru relaţia cu Parlamentul în Cabinetul condus de Victor Ponta.

Te-ar mai putea interesa și
Premierul polonez: Ţările NATO ar trebui să ia în serios provocările Rusiei
Premierul polonez: Ţările NATO ar trebui să ia în serios provocările Rusiei
Ţările membre ale NATO ar trebui să ia „în serios”, în sfârşit, „provocările” Rusiei, cum a fost şi incidentul cu drona prăbuşită în România, dar şi afirmaţii ca cele făcute......
VIDEO Autostrada Transilvania: Cum arată podul spectaculos făcut peste cimitir la Nădășelu
VIDEO Autostrada Transilvania: Cum arată podul spectaculos făcut peste cimitir la Nădășelu
Pasionații de infrastructură au postat imagini noi cu șantierul turcilor de la Ozaltin din Autostrada Transilvania A3, ...
București în acest week-end: distracție pentru pietoni, nervi pentru șoferi
București în acest week-end: distracție pentru pietoni, nervi pentru șoferi
Primăria Municipiului București (PMB) a anunțat că, în acest week-end și luni au loc pe străzile Capitalei „zeci ...
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Pânze de păianjen dese atârnă din tavan în lumina slabă, iar un miros dulce, cu note puternice de mosc, plutește în ...