valeriu zgonea

Zgonea, ANCOM: Tehnologia 5G va fi majoritară în România, undeva la sfârşitul anului 2026

Operatorii de telecomunicaţii ne dau speranţe că, undeva la sfârşitul anului 2026, tehnologia 5G va fi majoritară în România, dar tranziţia nu va simplă, a declarat, miercuri, într-o dezbatere de specialitate, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Valeriu Zgonea.

Zgonea, ANCOM: Tehnologia 5G va fi majoritară în România, undeva la sfârşitul anului 2026
Valeriu Zgonea - votat de plenul Parlamentului în funcţia de preşedinte al ANCOM

Valeriu Zgonea – votat de plenul Parlamentului în funcţia de preşedinte al ANCOM

Plenul Parlamentului se întruneşte pentru numirea preşedintelui ANCOM

Valeriu Zgonea, condamnat la 3 ani închisoare cu executare pentru trafic de influenţă. Decizia nu este definitivă

Valeriu Zgonea, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, pus sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile

Dragnea: Este foarte posibil ca preşedintele Camerei Deputaţilor să fie revocat pe 7 iunie

Deputaţii vor să interzică filmarea votului cu bile

Zgonea despre modificarea legii privind alegerea primarilor: S-ar crea un precedent extrem de periculos

Zgonea: Am votat un om în care cred; Dragnea trebuie să aducă PSD cel de-al doilea mandat de guvernare

Chişinăul anunţă o vizită a lui Valeriu Zgonea în Republica Moldova

Zgonea, la Bruxelles: România a înregistrat progrese în implementarea recomandărilor specifice de ţară

Iohannis vrea să adreseze un mesaj Parlamentului pe 16 septembrie

Zgonea: PSD nu are nicio emoţie privind votul pe moţiunea de cenzură Bucureşti

Zgonea: Iohannis se bucură de ruperea USL

Zgonea: Zona de producţie autohtonă este viitorul economiei româneşti

Zgonea: Legea amnistierii şi graţierii a fost amânată pentru 2014

Legea amnistierii, introdusă pe ordinea de zi la vot final săptămâna viitoare

România şi Bulgaria se aliază pentru eliminarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare

Contractul de telefonie al Camerei Deputaţilor, renegociat

Proiectul legii despăgubirilor: Guvernul îşi va angaja săptămâna viitoare răspunderea în Parlament

Zgonea: Este important să clădim o credibilitate în zona economică ca cea din zona politică

Parlamentarii au adoptat dispoziţiile generale din proiectul Legii bugetului de stat pentru 2013

Ponta: Comasăm prezidenţialele cu europarlamentarele pentru că în 2019 preluăm preşedinţia UE

Bugetul Camerei Deputaţilor pe 2013, 198 de milioane de lei

Soluţii pentru deputaţii fără maşini:  Parcul auto al Camerei sau confiscările de Fisc

Fiecare parlamentar trebuie să se încadreze în limita a 4.000 lei lunar pentru cazare

Camera Deputaţilor: Câte comisii va conduce fiecare partid

Zgonea: Regret că am mers cu elicopterul la Dorohoi. Donez contravaloarea la o casă de copii

Mihai Voicu: Foarte mulţi parlamentari PNL vor să boicoteze şedinţa de plen de luni

Sesiune extraordinară săptămâna viitoare la Parlament pentru legislaţia privind referendumul

Parlamentul a votat ca avizul CCR pe suspendare să fie dat până vineri la 12.00