Valoarea compensațiilor plătite clienților de distribuitorii de electricitate a explodat în 2020. Și este posibil ca mulți să nu fi primit banii la care aveau dreptul

Circa 450.000 de clienți au primit anul trecut compensații de la distribuitorii de energie electrică, în sumă totală de circa 20,5 milioane de lei, pentru problemele pe care le-au întâmpinat cu rețeaua, de patru ori mai mult decât în 2019. Peste 90% din bani au fost plătiți de firmele de distribuție ale grupului Enel clienților din propria rețea și, cum aceste compensații se acordă automat, pe baza propriilor evaluări ale companiilor, se ridică un mare semn de întrebare dacă ceilalți operatori de rețele au raportat și plătit clienților tot ce aceștia din urmă erau îndreptățiți să primească.
Mihai Nicuţ - mar, 27 iul. 2021, 22:28
Valoarea compensațiilor plătite clienților de distribuitorii de electricitate a explodat în 2020. Și este posibil ca mulți să nu fi primit banii la care aveau dreptul

Circa 450.000 de clienți au primit anul trecut compensații de la distribuitorii de energie electrică, în sumă totală de circa 20,5 milioane de lei, pentru problemele pe care le-au întâmpinat cu rețeaua, de patru ori mai mult decât în 2019. Peste 90% din bani au fost plătiți de firmele de distribuție ale grupului Enel clienților din propria rețea și, cum aceste compensații se acordă automat, pe baza propriilor evaluări ale companiilor, se ridică un mare semn de întrebare dacă ceilalți operatori de rețele au raportat și plătit clienților tot ce aceștia din urmă erau îndreptățiți să primească.

Valoarea totală a compensațiilor bănești acordate consumatorilor de energie electrică de către firmele de distribuție a fost, în anul 2020, de circa 20,5 milioane de lei, potrivit datelor Autorității de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). În 2019, valoarea acestor compensații a fost de doar 5,6 milioane de lei.

Potrivit reglementărilor, companiile de distribuție din cele opt zone de rețea din România, controlate de grupurile Enel, CEZ, Electrica și E.On, trebuie să acorde compensații clienților în trei situații: dacă întreruperile în alimentare sunt prea lungi sau prea dese, dacă energia electrică nu este livrată în standardele tehnice (celebrele fluctuații de tensiune) sau dacă nu răspund la timp oricăror solicitări ale clienților.

Legislația privind acordarea compensațiilor s-a modificat în 2019. Pentru prima situație, s-a impus acordarea automată a compensațiilor pentru neîndeplinirea indicatorilor de continuitate a alimentării cu energie eletrică pentru toate nivelurile de tensiune. Cu alte cuvinte, dacă suferiți pene de curent prea lungi sau prea dese raportat la standardul impus de ANRE, distribuitorul de energie electrică vă acordă compensații în mod automat, fără să le cereți dvs, pe baza propriilor date legate de întreruperile din propria rețea. Din acest motiv, numărul și valoarea acestor compensații a crescut fulminant în 2020, la nivel național. Au fost acordare 414.000 de astfel de compensații (adică 80% din total), cu o valoare totală de 16,5 milioane de lei, tot 80% din suma totală de circa 20,5 milioane.

În 2019, fuseseră acordate compensații de doar 5 milioane de lei pentru clienții afectați de întreruperile prea lungi sau prea dese, în doar 118.000 de cazuri.

Compensațiile privind calitatea comercială a serviciului de distribuție (pentru că nu s-a răspuns potrivit standardului la solicitările clienților) reprezintă 19,08 % din total, ca valoare (aproape 4 milioane de lei), iar compensațiile referitoare la calitatea tehnică a energiei doar 0,34% (sub 70.000 lei).

Cine a plătit cel mai mult, situație ciudată

Situația este dezechilibrată, după cum veți vedea și în tabelul de mai jos, și se ridică anumite semne de întrebare. Majoritatea covârșitoare a acestor compensații care, amintim, se plătesc automat de distribuitor, nu la cerere, au fost plătite de cele trei companii de distribuție din cadrul grupului Enel. Cele trei firme e-Distribuție au plătit circa 19 milioane din cele 20,5 în total. Asta în condițiile în care Enel, prin cele trei firme, acoperă cam o treime din rețeaua națională, restul fiind în administrarea CEZ, Electrica și E.On. Electrica, de exemplu, a plătit compensații totale de doar 770.000 de lei, deși are tot trei zone, ca Enel, deci o rețea de distribuție comparabilă.

Să tragem de aici concluzia ca rețeaua Enel este atât de proastă comparativ cu cea a celorlalți distribuitori și că în zonele deservite de Enel s-au întâmplat 90% din toate incidentele legate de continuitatea alimentării cu energie din toată țara, care a trebuit să fie compensate? După cum am scris în textul de mai jos, legat de numărul și amploarea penelor de curent din 2020, pe fiecare zonă, nu pare a fi cazul:

Românii au stat fără electricitate, în medie, cinci ore în 2020, mai puțin decât anii trecuți, dar încă sub țările avansate. Care a fost situația pentru fiecare zonă din țară

Așadar, se ridică un semn de întrebare, la care doar ANRE poate să răspundă: cum aceste compensații se acordă direct de distribuitori, pe baza incidentelor din propria rețea, oare toți distribuitorii le declară și le plătesc la numărul și valoarea reală, sau doar unii dintre ei? Pentru că, dacă este vorba de situația din urmă, consumatorii de energie electrică au fost văduviți de alte câteva milioane de lei, pe care ar fi fost îndreptățiți să le primească.

Câți bani puteți primi

De la 1 ianuarie 2019 s-a redus substanţial durata de întrerupere a alimentării pentru care se datorează aceste despăgubiri. Noile intervale de timp sunt următoarele:

6 ore – pentru mediu urban, în condiții normale de vreme (durată redusă de la 8 ore, până la sfârşitul anului 2018)

4 ore – pentru municipii reședință de județ, în condiții normale de vreme. Înainte de 1 ianuarie 2019, prevederea nu exista.

12 ore – mediu rural, în condiții normale de vreme (durată redusă de la 18 ore)

48 ore – în condiții meteorologice deosebite (interval identic )

Despăgubirea este de 30 de lei pentru fiecare consumator casnic care este nealimentat mai mult decât intervalele de mai sus, pentru fiecare caz de depăşire a timpului.

În plus, standardul de performanţă pentru distribuție mai stipulează şi altă situaţie în care consumatorii casnici pot primi despăgubirea de 30 de lei. Astfel, se primesc aceşti bani dacă, până la finalul anului 2020 au loc mai mult de 12 întreruperi neplanificate lungi în mediul urban sau 24 în mediul rural.

Te-ar mai putea interesa și
Şcoala care va converti 8.000 de mineri în tehnicieni pentru industria regenerabilelor s-a deschis oficial – Renew Acad
Şcoala care va converti 8.000 de mineri în tehnicieni pentru industria regenerabilelor s-a deschis oficial – Renew ...
Asociația Română pentru Energie Eoliană (RWEA) a inaugurat oficial RenewAcad, o școală prin care intenționează să reconvertească mii de foști minieri și energeticieni în tehnicieni......
Şapte judeţe sunt pe roşu, 54 de localităţi sunt peste 6 la mia de locuitori, la rata de infectare. Noi recorduri de cazuri noi şi pacienţi la terapie intensivă – Coronavirus – vineri, 24.09.2021
Şapte judeţe sunt pe roşu, 54 de localităţi sunt peste 6 la mia de locuitori, la rata de infectare. Noi recorduri de ...
Criza Coronavirus 24 septembrie 2021 - 7.116 de cazuri noi în ultimele 24 de ore, 991 în Bucureşti. 145 de morţi în ...
Se schimbă „latifundiarii” din Teleorman, județul agricol al lui Augustin Oancea și al familiei Dragnea
Se schimbă „latifundiarii” din Teleorman, județul agricol al lui Augustin Oancea și al familiei Dragnea
Grupul britanic Spearhead International Limited, care controlează aproximativ 83.000 de hectare de teren arabil în Polonia, ...
54 de localităţi cu incidenţă COVID mai mare de 6 la mie – elevii de aici învaţă în sistem online
54 de localităţi cu incidenţă COVID mai mare de 6 la mie – elevii de aici învaţă în sistem online
Un număr de 54 de localităţi înregistrează vineri o incidenţă a cazurilor COVID-19 mai mare de 6 la mia de locuitori, ...