Valoarea medie a unui credit pentru cumpărarea unei locuinţe în Bucureşti, circa 180.000 de lei – studiu

Valoarea medie a unui credit pentru cumpărarea unei locuinţe în Bucureşti este de circa 180.000 de lei, iar la nivel naţional de 140.000 de lei, relevă datele unui studiu dat luni publicităţii de Banca Comercială Română.
Economica.net - lun, 05 mai 2014, 09:19
Valoarea medie a unui credit pentru cumpărarea unei locuinţe în Bucureşti, circa 180.000 de lei - studiu

Studiul arată că 46% dintre creditele acordate de BCR pentru achiziţionarea unei locuinţe au fost folosite pentru cumpărarea apartamentelor cu două camere.

Profilul clienţilor beneficiari ai creditelor acordate de BCR pentru achiziţia unei locuinţe arată că 54% sunt bărbaţi, cu vârsta cuprinsă între 25 şi 40 ani, căsătoriţi, cu studii superioare. Ponderea bărbaţilor este în descreştere faţă de 2012, când aceasta era de 58,5%, iar zonele în care femeile sunt principalii clienţi ale acestei pieţe sunt din ce în ce mai multe, Bucureştiul fiind pe primul loc.

Peste 50% dintre clienţii care au beneficiat de un credit ipotecar în ultimele şase luni au vârsta cuprinsă între 26 şi 35 de ani, procentajul fiind de 65% în urmă cu doi ani. Aproape 70% dintre clienţii cu credite ‘Prima Casă’ au vârsta între 26 şi 35 de ani, precizează BCR.

Valori mai mari ale creditelor pentru locuinţe decât media la nivel naţional se înregistrează în judeţele Braşov, Constanţa, Iaşi, Timiş şi Bucureşti. În acelaşi timp, în judeţele Bacău, Bihor, Cluj, Dolj şi Sibiu, valoarea creditelor pentru locuinţe este sub media naţională înregistrată.

La nivel naţional, peste 46% dintre creditele acordate de BCR în 2013 pentru achiziţionarea unei locuinţe au fost folosite pentru cumpărarea apartamentelor cu două camere, 23% pentru cele cu trei camere, iar 13% pentru garsoniere. 14% din credite au fost folosite pentru achiziţionarea unei case, iar 4% pentru apartamente cu patru sau mai multe camere.

În Bucureşti, au fost acordate cele mai multe credite pentru apartamentele cu două camere: 48%.

‘Din multe puncte de vedere, în 2013, profilul clientului a rămas acelaşi cu cel din 2012, excepţie făcând un indicator care s-a modificat substanţial. Dacă în 2012, doar aproximativ 10% dintre clienţi deţineau deja o proprietate la momentul accesării creditului pentru noua locuinţă, în 2013 acest procent ajunge la aproape 29%. Aceste date subliniază tendinţa de stabilizare a pieţei imobiliare, clienţii considerând că preţurile la care sunt tranzacţionate imobilele sunt unele care justifică investiţia, mai ales dacă clientul optează să închirieze imobilul respectiv; diferenţa dintre rata unui credit ipotecar şi chirie este, în multe cazuri, una nesemnificativă’, arată şeful Biroului Management Parteneri BCR, Teodor Mincu.

Datele au fost colectate de la partenerii BCR, în cadrul celei de a IV-a ediţii a Roadshow-ului BCR Real Estate 2014, pe parcursul unor conferinţe susţinute în 10 dintre principalele oraşe ale tării, unde s-a discutat despre modele de afaceri în domeniul imobiliar.

Recent, BCR a redus costul creditelor acordate în cadrul Programului ‘Prima Casă’, prin reducerea marjei de dobândă pentru clienţii care îşi încasează salariul la BCR la 2%, dobânda ajungând la 4,97% (DAE 5,34%). Totodată, banca a redus dobânda şi pentru clienţii care optează pentru un credit ipotecar ‘Casa Mea’, aceştia beneficiind de o rată de dobândă fixă pe o perioada de trei ani începând de la 5,25% (DAE 5,59%).
BCR este prima bancă din România care a luat decizia de a acorda credite preponderent în moneda naţională, începând din luna octombrie 2012, asumându-şi rolul de formator de piaţă în ceea ce priveşte creditarea garantată în lei.

‘Din poziţia de lider al pieţei bancare, ne dorim în continuare să sprijinim piaţa imobiliară din România prin oferte foarte atractive şi soluţii de finanţare complete. În prezent, BCR are cea mai bună soluţie de finanţare din piaţă, atât pentru clienţii care achiziţionează o primă locuinţă, cât şi pentru cei care doresc să-şi îmbunătăţească condiţiile locative prin modernizarea sau schimbarea celei deţinute’, precizează directorul Produse Retail, BCR, Andrew Gerber.

Banca Comercială Română, membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, după valoarea activelor care depăşesc 15 miliarde euro.

Te-ar mai putea interesa și
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Aqua Bilbor de către Prime Capital Invest și grupul din care fac parte Agro-Chirnogi și Maria Trading
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Aqua Bilbor de către Prime Capital Invest și grupul din care fac parte Agro-Chirnogi ...
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Prime Capital Invest S.R.L. și grupul din care fac parte Agro-Chirnogi S.A. și Maria Trading SRL intenționează să preia Aqua Bilbor......
Consiliul de Administrație al Electrica a aprobat planul de investiții al companiei. Subsidiarei DEER i-au fost alocați 878 de milioane de lei
Consiliul de Administrație al Electrica a aprobat planul de investiții al companiei. Subsidiarei DEER i-au fost alocați ...
Consiliul de Administrație al Grupului Electrica a aprobat valoarea consolidată a planul de investiții (CAPEX) pentru ...
Guvernul a prelungit perioada de acordare a sumelor forfetare pentru acoperirea cheltuielilor de masă și cazare pentru refugiații din Ucraina
Guvernul a prelungit perioada de acordare a sumelor forfetare pentru acoperirea cheltuielilor de masă și cazare pentru ...
Guvernul a prelungit cu trei luni, până la data de 30 iunie 2024, prin ordonanţă de urgenţă, perioada până la care ...
Boloș: Guvernul a aprobat o schemă de ajutor de stat, de 500 de milioane de euro, pentru industria prelucrătoare. Am amânat amenzile pentru e-Factura pâna la 1 iunie (Video)
Boloș: Guvernul a aprobat o schemă de ajutor de stat, de 500 de milioane de euro, pentru industria prelucrătoare. Am amânat ...
Guvernul a aprobat o schemă de ajutor de stat pentru activităţi productive şi pentru industria prelucrătoare, o schemă ...