Valoarea portofoliului de credite al Raiffeisen Bank pentru companiile medii a atins 550 milioane euro

Valoarea totală a portofoliului de credite al Raiffeisen Bank pentru companiile medii a ajuns la echivalentul a 550 milioane euro, la finalul primului semestru, cu peste 7% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unui comunicat al băncii remis, joi, Agerpres.
Economica.net - J, 15 sept. 2016, 15:45
Valoarea portofoliului de credite al Raiffeisen Bank pentru companiile medii a atins 550 milioane euro

‘Creditele pentru investiţii nou acordate companiilor medii din România de către Raiffeisen Bank în primele şase luni ale anului sunt cu peste 30% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În acelaşi timp, numărul de clienţi nou finanţaţi a crescut cu aproape 20%. Valoarea totală a portofoliul de credite pentru companiile medii a ajuns la echivalentul a 550 milioane euro, cu peste 7% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Peste 40% reprezintă credite pentru investiţii şi aproape 60% dintre finanţări sunt denominate în moneda locală. Sectoarele care au înregistrat cele mai mari creşteri ale finanţărilor reflectă evoluţiile din economie: distribuţie bunuri de consum (mai ales produse alimentare), transporturi, agricultură, industrie alimentară, producţia de maşini, utilaje, construcţii metalice şi industria materialelor de construcţii’, se arată în comunicat.

Conform comunicatului, majoritatea companiilor medii sunt afaceri ale antreprenorilor locali care au cunoscut o dezvoltare mare, ajungând la un anumit nivel de maturitate.

‘Este un context prielnic pentru dezvoltarea afacerilor, ţinând seama de cererea în creştere, condiţiile accesibile de finanţare şi regimul fiscal favorabil reinvestirii profitului. Companiile au condiţii bune să pună în aplicare proiecte de investiţii viabile şi să îşi întărească poziţia în piaţă şi competitivitatea’, a declarat Mihail Ion, directorul executiv pentru corporaţii medii şi sector public al Raiffeisen Bank.

Raiffeisen Bank deserveşte aproximativ 2 milioane de clienţi persoane fizice, 96.000 IMM-uri şi 8.000 de companii. Reţeaua băncii numără peste 500 de unităţi, mai mult de 1.100 de ATM-uri, aproximativ 14.000 de EPOS-uri şi 83 de MFM (automate multifuncţionale).

Te-ar mai putea interesa și
Eficiența energetică a locuinței începe la golurile din anvelopă
Eficiența energetică a locuinței începe la golurile din anvelopă
Investițiile în izolația pereților și a acoperișului pot fi compromise de ferestre și uși alese sau montate necorespunzător. Aceste elemente sunt zone de contact între interior și......
Tamer Sircali devine șeful diviziei militare a Otokar, cea care produce Cobra II pentru armata română
Tamer Sircali devine șeful diviziei militare a Otokar, cea care produce Cobra II pentru armata română
Otokar, principalul exportator de sisteme militare terestre din Turcia și companie a grupului Koç, l-a numit pe Tamer Sircali ...
Criza de motorină ar putea să se prelungească până în 2027 – AIE
Criza de motorină ar putea să se prelungească până în 2027 – AIE
Livrările limitate de motorină ar putea persista până anul viitor, în contextul în care diminuarea semnificativă a ...
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o propunere de amânare, cu un an, a punerii în aplicare a dispoziţiilor specifice ...