Vasile Dâncu, propus pentru portofoliul Dezvoltării Regionale, a primit aviz favorabil în comisii

Vasile Dâncu, propus pentru funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a primit aviz favorabil marţi la audierile din comisiile de specialitate, cu majoritate de voturi şi o abţinere.
Economica.net - mar, 17 nov. 2015, 08:56
Vasile Dâncu, propus pentru portofoliul Dezvoltării Regionale, a primit aviz favorabil în comisii

Dâncu a fost nominalizat şi pentru un post de vicepremier.

‘Prin propria mea activitate o să demonstrez că nimic nu va fi politic din ceea ce vom face la acest minister. Vom aborda absolut tehnic această problemă. De altfel, eu nu am de ani de zile nicio apartenenţă politică. Mă bucur că din partea comisiei am primit sprijin politic din partea tuturor partidelor şi acesta este un credit de care nu poţi să scapi până la sfârşitul activităţii. Vom fi obligaţi, întreg Guvernul şi eu personal, să-i reprezentăm pe cetăţenii României, indiferent de apartenenţa lor politică’, a precizat Dâncu la încheierea audierii sale în Comisiile reunite pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului.

Întrebat dacă a fost deranjat de catalogarea sa drept strateg al PSD, Dâncu a arătat că nu şi a adăugat că ar dori mai multă exactitate, pentru că ar fi vrut să nu se spună că ar fi fost propus de PSD.

‘PSD a avut o propunere, un tânăr foarte bun, un tehnocrat de la Banca Naţională. A anunţat după aceea, că susţine un guvern de tehnocraţi, deci nu a fost vorba de o propunere din partea PSD. Mă bucur că în acest Parlament mă va susţine şi PSD, mă bucur că mă susţin şi celelalte partide şi o să merit asta’, a afirmat Dâncu.

Cât priveşte iniţierea unui plan de redresare a RADET, el a explicat că a vorbit în faţa membrilor comisiilor de specialitate despre faptul că Ministerul Dezvoltării ar putea să fie cadrul de negociere, prin experţii pe care îi are, alături de Consiliul General al Capitalei, pentru a se constitui această strategie.

‘Este o problemă de administrare locală, dar nouă, ca Guvern, nu ne este indiferent ce se întâmplă cu cetăţenii Bucureştiului şi autoritatea centrală trebuie să intervină atunci când autorităţile locale nu sunt în măsură să facă asta, sau că nu sunt destul de organizate, sau că nu au resurse. Printr-o ordonanţă guvernamentală s-ar crea mecanismul prin care ar trebui corectate aceste lucruri, prin care Consiliul Municipal se poate împrumuta mult mai ieftin şi pe termene mult mai lungi. (…) Evident că nu putem plăti din bugetul de stat în acest moment încălzirea’, a arătat Dâncu.

Despre reforma Constituţiei, el a spus că nu poate fi o prioritate a acestui guvern, pentru că acest obiectiv ţine de voinţa politică.

‘Revizuirea Constituţiei este o problemă crucială pentru orice stat. Noi, în acest moment, un guvern de tehnocraţi, vom putea gestiona o serie de lucruri care ţin de zona executivă, de administraţie, de reformă, dar acestea sunt chestiuni de voinţă politică. Noi putem să începem această dezbatere, dar este o problemă care ţine de consens’, a susţinut Dâncu.

Dâncu trebuia să fie audiat luni, dar i s-a făcut rău în drum spre Parlament, acum precizând că a fost vorba ‘de o demineralizare şi de o hipocalcemie’.

‘În ultima vreme am vrut să-mi termin toate proiectele, să nu las viaţa universitară şi academică cu niciun fel de rest şi atunci am avut de scris la câteva dintre cărţile mele, am avut de scris la colegi referate şi am lucrat toate nopţile din urmă şi s-a combinat şi cu o demineralizare legată de o dietă, dar mai ales lipsa de odihnă’, a explicat Dâncu, menţionând că va lucra în acelaşi ritm şi la minister.

Te-ar mai putea interesa și
IKEA: Suntem interesați să aducem și în România noile magazine compacte
IKEA: Suntem interesați să aducem și în România noile magazine compacte
Retailerul suedez de mobilier IKEA ar putea aduce și în România conceptul său de magazin mic, de 2.000-4.000 de mp, dedicat orașelor mici și suburbiilor. Va deschide 20 de astfel de magazine......
Chișinăul solicită activarea Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii Europene, după poluarea de pe râul Nistru
Chișinăul solicită activarea Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii Europene, după poluarea de pe râul Nistru
Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a solicitat vineri activarea Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii ...
Ministerul Economiei oferă 10 milioane de euro pentru operaționalizarea OMD-urilor. Instituția a deschis apelul de proiecte pe 16 martie
Ministerul Economiei oferă 10 milioane de euro pentru operaționalizarea OMD-urilor. Instituția a deschis apelul de proiecte ...
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) deschide luni, 16 martie 2026, apelul de ...
Washingtonul oferă o recompensă de 10 milioane de dolari pentru informații referitoare la liderii iranieni
Washingtonul oferă o recompensă de 10 milioane de dolari pentru informații referitoare la liderii iranieni
Statele Unite ale Americii au anunţat vineri că oferă o recompensă de 10 milioane de dolari pentru informaţii despre ...