Vaslui: Consilii locale care au interzis explorarea gazelor de şist, date în judecată de Prefectură

Un număr de 11 consilii locale din judeţul Vaslui au fost date în judecată de Prefectură după ce au refuzat să revoce hotărâri de interzicere a explorării şi exploatării gazelor de şist pe teritoriul unor comune, considerate ilegale şi anticonstituţionale de prefect.
Economica.net - mie, 31 iul. 2013, 19:12
Vaslui: Consilii locale care au interzis explorarea gazelor de şist, date în judecată de Prefectură

Prefectura Vaslui a acţionat în instanţă 11 consilii locale din judeţ care, în ultimele luni, au adoptat hotărâri privind interzicerea explorării şi exploatării gazelor de şist pe teritoriul comunităţilor respective, transmite corespondentul Mediafax.

„Prefectura Vaslui a solicitat tuturor celor 14 consilii care au adoptat hotărâri privind interzicerea explorării şi exploatării gazelor de şist să comunice întreaga documentaţie care a stat la baza adoptării acestor acte normative. Ulterior, în funcţie de documentaţia înaintată Prefecturii, s-a constatat că sunt încălcate prevederile legale în materie. În acest context, s-a solicitat autorităţii emitente să reanalizeze şi să se revoce hotărârile respective. Întrucât 11 consilii locale nu au revocat acele acte normative, Prefectura a promovat acţiuni la instanţa de contencios administrativ, solicitând instanţei să se pronunţe asupra legalităţii hotărârilor adoptate. De la data introducerii acţiunii la Tribunalul Vaslui, hotărârile atacate sunt suspendate de drept şi nu produc efecte până la soluţionarea irevocabilă a cauzei”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Vaslui, Maria Costea.

La începutul lunii iunie, 14 consilii locale din judeţul Vaslui au fost avertizate de Prefectură că nu au respectat legislaţia în vigoare atunci când au aprobat în plen interzicerea explorării şi exploatării gazelor de şist.

În actul transmis în teritoriu, Prefectura Vaslui le explică autorităţilor că zăcămintele din subsolul României sunt proprietate publică a statului, astfel încât consiliile locale nu pot decide asupra bogăţiilor subsolului.

„Potrivit Constituţiei României şi prevederilor Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, bogăţiile de orice natură ale subsolului, în stare de zăcământ, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice a statului, şi nu al unităţilor administrativ-teritoriale. În aceste condiţii, prin adoptarea hotărârilor respective, de interzicere a explorării şi exploatării gazelor de şist, consiliile locale şi-au depăşit atribuţiile, având în vedere că acestea au putere de a hotărî exclusiv cu privire la bunurile ce aparţin domeniului public sau privat de interes local. În consecinţă, am solicitat ca în prima şedinţă a acestor consilii locale să se prezinte autorităţii deliberative aspectele de nelegalitate în vederea reanalizării şi revocării respectivului act administrativ”, a declarat, miercuri, prefectul judeţului Vaslui, Radu Renga.

Cele 14 consilii locale din judeţul Vaslui, inclusiv două din cele trei pe teritoriul cărora compania Chevron are luate în concesiune suprafeţe de teren, au interzis, prin hotărâri adoptate în plen, explorarea şi exploatarea gazelor de şist pe teritoriul comunelor respective.

Deciziile au fost luate după ce Consiliul Judeţean Vaslui a eliberat, în lunile decembrie 2012 şi ianuarie 2013, trei certificate de urbanism pentru explorarea gazelor de şist în trei perimetre din judeţul Vaslui, respectiv Păltiniş (Băceşti), Popeni (Găgeşti) şi Siliştea (Pungeşti).

Practic, prin hotărârile adoptate în plenul consiliilor locale, „se interzice eliberarea de avize, certificate de urbanism şi autorizaţii de construire în vederea amplasării de construcţii, sonde de extracţie pe teritoriul comunei”.

Te-ar mai putea interesa și
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe platforma Booking.com, iar printre cele mai populare destinaţii pentru acest tip de cazare se numără Bucureştiul,......
Prognoza ANM: Ploi în toate regiunile din țară, lapoviță și ninsori la munte de duminică până marți. În București temperatura va fi caldă duminică, iar de luni urmează o răcire accentuată
Prognoza ANM: Ploi în toate regiunile din țară, lapoviță și ninsori la munte de duminică până marți. În București ...
Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de ...
Anthropic raportează că unul din modelele sale de inteligență artificială a acționat independent și a făcut o sesizare falsă către poliție
Anthropic raportează că unul din modelele sale de inteligență artificială a acționat independent și a făcut o sesizare ...
Un model de inteligenţă artificială al companiei Anthropic a transmis o sesizare falsă referitoare la o crimă prin intermediul ...
Nou terminal petrolier în Portul Constanța. Instalația J.T. Grup Oil este operațională
Nou terminal petrolier în Portul Constanța. Instalația J.T. Grup Oil este operațională
Societatea J.T. Grup Oil S.A. a informat vineri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire ...