Veniturile gospodăriilor au crescut cu 29%, în ultimul trimestru din 2018, la 4.608 lei/lună. Cheltuielile au urcat cu 30%

Veniturile totale ale gospodăriilor din România au crescut în ultimul trimestru al anului trecut cu 29,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, până la 4.608 lei (989 euro) pe lună, dar cheltuielile s-au majorat cu 30,1%, la 3.981 lei (854 euro), arată datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS), scrie News.ro.
News.ro - vin, 05 apr. 2019, 09:38
Veniturile gospodăriilor au crescut cu 29%, în ultimul trimestru din 2018, la 4.608 lei/lună. Cheltuielile au urcat cu 30%

În ultimul trimestru din 2017, veniturile medii ale unei gospodării au fost de 3.569 lei, iar cheltuielile – de 3.061 lei pe lună, scrie News.ro.

În ultimul trimestru al anului trecut, veniturile medii lunare au reprezentat, în termeni nominali, 4.608 lei pe gospodărie şi 1.772 lei pe persoană..

Cheltuielile totale ale populaţiei, au fost, în acelaşi trimestru, în medie, de 3.981 lei lunar pe gospodărie (1.531 lei pe persoană) şi au reprezentat 86,4% din nivelul veniturilor totale.

Veniturile băneşti au fost, în medie, de 4.243 lei lunar pe gospodărie (1.632 lei pe persoană), iar veniturile în natură de 365 lei lunar pe gospodărie (140 lei pe persoană).

Salariile şi celelalte venituri asociate lor au format cea mai importantă sursă de venituri (68,2% din veniturile totale ale gospodăriilor).

La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor, au contribuit, de asemenea, veniturile din prestaţii sociale (17,9%), veniturile din agricultură (1,6%), veniturile din activităţi neagricole independente (2,1%), cele din proprietate şi vânzărea de active din patrimoniul gospodăriei (1,2%) precum şi veniturile în natură (7,9%), în principal, contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (6,4%).

Conform clasificării standard pe destinaţii a cheltuielilor de consum (COICOP), produsele alimentare şi băuturile nealcoolice au deţinut, în trimestrul IV 2018, în medie, 32,1% din consumul gospodăriilor, Agerpres.

„Mediul de rezidenţă influenţează diferenţele de nivel şi, mai ales, de structură între veniturile gospodăriilor dintre mediul urban şi mediul rural”, precizează INS.

Astfel, în mediul urban, veniturile totale medii lunare pe persoană s-au ridicat la 2.124,28 lei, în timp ce în mediul rural acestea s-au situat la 1361,86 lei. Veniturile băneşti au reprezentat 95,8% din total în mediul urban şi 85,3% în cel rural.

În ceea ce priveşte cheltuielile totale, principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt: consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare etc.).

Cheltuielile pentru investiţii, destinate pentru cumpărarea sau construcţia de locuinţe, cumpărarea de terenuri şi echipament necesar producţiei gospodăriei,
cumpărarea de acţiuni etc.deţin o pondere mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populaţiei, de doar 0,3%.

De asemenea, mediul de rezidenţă determină unele particularităţi în ceea ce priveşte mărimea şi structura cheltuielilor totale de consum. Cheltuielile totale medii lunare pe persoană au fost de 1.811,49 lei în mediul urban (96,8% cheltuieli băneşti) şi de 1.204,65 lei în mediul rural (85,3% cheltuieli băneşti).

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, lovitura provocând un incendiu şi explozii puternice, au anunţat......
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...
România, la finalul perioadei de recoltare. Pe ce suprafețe au mizat fermierii anul acesta. Date oficiale
România, la finalul perioadei de recoltare. Pe ce suprafețe au mizat fermierii anul acesta. Date oficiale
Fermierii au recoltat deja între 93% și 99,5% din suprafețele cultivate.
Un nou parc în București: tronsonul din Parcul Liniei cuprins între strada Moineşti şi Lujerului
Un nou parc în București: tronsonul din Parcul Liniei cuprins între strada Moineşti şi Lujerului
Primăria Sectorului 6 a inaugurat, sâmbătă, un nou tronson din Parcul Liniei, cuprins între strada Moineşti şi Lujerului, ...