Veniturile provenite din investiţiile în titluri de stat nu sunt impozabile

Veniturile provenite din investiţiile în titluri de stat nu sunt impozabile, acesta fiind principalul avantaj al programului Fidelis, emisiune de titluri de stat destinată populaţiei, spre deosebire de un depozit bancar, a declarat, miercuri, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice Enache Jiru, la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).
Economica.net - mie, 03 iun. 2015, 08:47
Veniturile provenite din investiţiile în titluri de stat nu sunt impozabile

‘Unul dintre avantajele principale ale investiţiei în titluri de stat este siguranţa, de unde pleacă şi numele programului Fidelis (emisiune de titluri de stat pentru populaţie, derulată prin mecanismul Bursei de Valori Bucureşti), care înseamnă încredere, siguranţa economisirii. Un altul este dobânda. La un depozit bancar, la 2 ani de exemplu, dacă dumneavoastră aţi scoate depozitul după un an, aţi pierde dobânda acumulată. Acest titlu vă permite tocmai vânzarea lui şi a ieşi oricând din tranzacţie, având dobânda la zi la momentul vânzării. Zi de zi cumulaţi dobânda şi acesta este principalul aspectul pozitiv’, a spus Jiru, într-o conferinţă prilejuită de prezentarea programului Fidelis.

Potrivit acestuia, un alt aspect pozitiv îl reprezintă faptul că preţul se stabileşte în condiţii de transparenţă.

‘Un alt avantaj mare este că veniturile care provin din investiţii în titluri de stat nu sunt impozabile, spre deosebire de depozitul bancar. Dezavantajul este că, în cazul vânzării (titlului de stat – n. r.) înainte de scadenţă, ca orice valoare mobiliară care fluctuează pe piaţă, preţul poate fi mai mic sau mai mare la momentul vânzării’, a explicat secretarul de stat.

Emitent al emisiunii titlurilor de stat (programul Fidelis) este Ministerul Finanţelor Publice. Valoarea programului este de 100 de milioane de lei, cu posibilitatea majorării, valoarea nominală a unui titlu de stat este de 1.000 de lei, scadenţa este la 2 ani, iar sindicatul de intermediere este format din BCR, BRD şi Raiffeisen Bank.

Perioada de ofertă este între 8 şi 19 iunie, iar programul de subscriere este între orele 9,00 şi 17,00 ale fiecărei zi lucrătoare, cu excepţia ultimei zile, când va fi între 9,00 şi 13,00.

Te-ar mai putea interesa și
BYD caută angajați în Europa. Numărul acestora va atinge „cu siguranță peste 40.000 în 2030”
BYD caută angajați în Europa. Numărul acestora va atinge „cu siguranță peste 40.000 în 2030”
Producătorul chinez de vehicule BYD a prezentat marca sa premium Denza la expoziția auto de la Paris, precum și SUV-ul electric ATTO 8. În acest context, Stella Li, cea care supervizează......
Danubius realizează prima achiziție și devine asociat unic al Milo Trading 2000, firma care a obținut obținut primul aviz din țară pentru distribuția de aparate de marcat electronice fiscale
Danubius realizează prima achiziție și devine asociat unic al Milo Trading 2000, firma care a obținut obținut primul ...
Danubius, furnizor de soluții fiscale și tehnologii de plată, anunță achiziția integrală a părților sociale ale ...
Trump înfige steagul SUA în Groenlanda şi anunţă lansarea unor „activităţi „masive” de explorare de petrol, gaze şi minereuri în „noua şi frumoasa noastră Groenlandă”
Trump înfige steagul SUA în Groenlanda şi anunţă lansarea unor „activităţi „masive” de explorare ...
Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat miercuri că urmează să înceapă activităţi "masive" de explorare de petrol, ...
Delta Dunării nu mai închide iarna
Delta Dunării nu mai închide iarna
Fără aglomerația verii, dar cu resorturi deschise și pe frig — Delta devine o destinație pentru toate cele douăsprezece ...