Veranda, primul mall al unor români deschis după criză în Bucureşti

Familia Pogonaru finalizează până la sfârşitul acestui an primul proiect imobiliar, în urma unei investiţii de 60 de milioane de euro. Veranda este al doilea mall din Bucureşti care este dezvoltat de o companie românească. 
Andrada Ghira - mar, 27 sept. 2016, 21:04
Veranda, primul mall al unor români deschis după criză în Bucureşti

Ultimul mall dezvoltat de o companie românească şi deschis în Bucureşti este Băneasa Shopping City, deţinut de omul de afaceri Gabriel Popoviciu. Din 2008 încoace, doar investitorii străini au marcat comerţul românesc.

Staţia de metrou Bucur Obor se află la patru minute de mers pe jos de Veranda, un mall de cartier, care va aduce pe piaţă un plus de 120 de magazine, din care 50 sunt branduri româneşti. Tot în apropiere, la mai puţin de 15 metri, se află 15 staţii de transport în comun. Iar zona comercială Obor, cu piaţa şi halele, atrage mare parte din locuitorii zonei la cumpărături. Circa 1.500 de muncitori, inclusiv ai retailerilor, lucrează la amenajarea şi pregătirea spaţiilor pentru noile magazine.

„Din perspectiva asta suntem exterm de bine conectaţi cu transportul în comun al Bucurestiului” spune Andrei Pogonaru, care s-a ocupa de proiect în ultimii patru ani. „Şi de aceea estimăm că vom avea un procent mai mare de vizitatori pietonali decât alte centre comerciale. Circa 60-70% dintre vizitatori vor veni pe jos„, adaugă dezvoltatorul centrului comercial Veranda

În piaţă, muşterii îşi laudă marfa, iar gospodinele caută legume pentru zacuscă şi murături. Câţi oameni cumpără de la Obor? „Am încercat să aflăm, dar din păcate, nu se ştie”, spune Andrei Pogonaru. 

Cu toate acestea, compania se aşteaptă la circa 25.000 – 30.000 de vizitatori pe zi în Veranda, acolo unde îşi vor deschide magazine retailerii H&M, CCC, Deichman, Pimkie, dar şi francezii de la Tati, care vin cu primul magazin din România în mallul de la Obor. În plus, cei de la McDonald’s se vor muta din spaţiul de la magazinul Obor, pe care l-au ocupat din 1995. 

„Principalul nostru public va fi publicul care îşi face piata la Obor, care mai vrea să traverseze (nr. – strada Ziduri Moşi, acolo unde se construieşte Veranda) pentru o cafea. Nu există locuri unde să stai la cafea sau sa manânci cu prietenii. Dar lumea vine la sfârşit de săptămână să cumpere fructe şi legume proaspete. Şi aici ne branşăm exact la zona respectivă. Sper ca lumea să spună ne vedem la Veranda. Sper să avem acel impact”, mai spune Andrei Pogonaru.

7,5 milioane de euro din chirii 

Familia Pogonaru se aşteaptă la încasări de 7,5 milioane de euro din chirii, cifră rezultată dintr-un calcul pentru un grad de ocupare de 95%.

Compania condusă de familia Pogonaru a vrut să aducă şi spaţiu verde unei zone sufocată de hale industriale. „Noi nu am avut un parc pe care să-l adăugăm unui mall. Am dedicat spaţiu pentru o zonă verde”, mai spune Pogonaru. 15.000 de mp reprezintă suprafaţa verde de care va dispune mallul. 

Aproximativ 60% din suprafaţa închiriabilă a centrului comercial este izolată termic de pământ, ceea ce permite economii la încălzire pe timp de iarnă şi la răcire pe timp de vară. În plus, au fost folosite şi echipamente de ultimă generaţie pentru a reduce pierderile pe partea energetică. 

De ce nu e prezent Inditex în Veranda 

Unul dintre cei mai doriţi chiriaşi de orice proprietar de spaţii comerciale este grupul Inditex. Şi asta pentru că semnarea unui cotract cu retailerul aduce automat şapte magazine: Zara, Zara Home, Massimo Dutti, Oysho, Bershka, Stradivarius şi Pull & Bear. Însă în Veranda, aceste magazine nu vor fi prezente. 

„Nu am vrut branduri cu produse scumpe. Iar dacă am fi semnat cu Inditex, atunci magazinele ar fi ocupat o mare parte din suprafaţa închhiriabilă”, mai spune Pogonaru. Compania a refuzat chiriaşi pentru o suprafaţă de circa 12.000 de mp. S-a preferat în schimb închirierea spaţiilor pentru mai multe magazine. 

Mai e loc de malluri în Bucureşti?

Deşi un studiu recent publicat de compania Colliers International arăta că în Capitală mai e loc doar de un mall după deschiderea Veranda, Andrei Pogonaru crede că Bucureştiul este subevaluat, mai ales din perspectiva comercială.

„Dacă ne uităm la puterea de cumpărare şi indexăm, luând în calcul şi diferenţa de populaţie, suntem undeva la jumătate din spaţiile comerciale pe care le are Varşovia. Suntem şi în spatele spaţiilor comerciale existente în Praga”, este de părere Adrei Pogonaru, care mai spune că deşi Bucureştiul are în mod oficial circa 2 milioane de locuitori, neoficial această cifră trece de 3 milioane, cu tot cu studenţi şi vizitatori. „Ar mai fi loc în mod clar„.

Competiţia cu ParkLake şi Mega Mall

La începutul lunii septembrie s-a deschis ParkLake Plaza din cartierul Titan, iar în primăvara anului trecut a fost deschis şi Mega Mall, din cartierul Pantelimon. Zona de est a Capitalei, deficitară la capitolul spaţii comerciale moderne în ultimii ani, s-a îmbogăţit cu trei noi malluri, inclusiv Veranda.

Chiar dacă de la ParkLake până la Veranda se fac circa 20 de minute cu maşina, fără trafic, iar de la Mega Mall, circa 10 minute, fără trafic, Andrei Pogonaru nu consideră cele două malluri o competiţie pentru al său.

„Îmi place mult proiectul ParkLake, e un proiect care o să ridice nivelul Bucureştiului destul de mult. Nici în vest nu vezi astfel de finisaje în spaţii publice, de la toalete şi până la zona de restaurante. Noi avem alt profil. Nu e important ca vizitatorii să vină la noi şi să stea cel puţin patru ore. Dar e important să mai treacă, în drum spre birou sau spre casă, şi de ce nu, să mănânce cu prietenii”, mai spune Pogonaru.

Veranda va fi inaugurat în trimestrul IV din acest an. Mallul are o suprafață totală de 30.000 de mp, iar zona verde ocupă 15.000 de mp. Centrul comercial a fost proiectat de arhitecții englezi Chapman Taylor și Studio 10M. În ultimii patru ani, Andrei Pogonaru, fiul omului de afaceri Florin Pogonaru, s-a ocupat de dezvoltarea mallului. 

Te-ar mai putea interesa și
Statele Unite „sunt direct implicate” în conflictul din Ucraina, afirmă Kremlinul
Statele Unite „sunt direct implicate” în conflictul din Ucraina, afirmă Kremlinul
Kremlinul a susţinut joi că livrarea rachetelor americane ATACMS către Kiev nu va schimba nimic în conflictul din Ucraina, după ce Washingtonul a anunţat că va furniza Ucrainei astfel de......
Test Dacia Duster 3: Schimbare radicală
Test Dacia Duster 3: Schimbare radicală
Dacia Duster, SUV-ul asamblat exclusiv în România pentru piața europeană, a ajuns la a treia generație și, de-a lungul ...
Uber extinde serviciul Uber Green la Brașov
Uber extinde serviciul Uber Green la Brașov
Uber extinde serviciul Uber Green la Brașov, la șase ani de când a lansat serviciul în România.
Costurile cu mâna de lucru în UE au crescut cu 5,3% în 2023. În România au urcat cu 16,1%
Costurile cu mâna de lucru în UE au crescut cu 5,3% în 2023. În România au urcat cu 16,1%
Costurile cu mâna de lucru în Uniunea Europeană au urcat anul trecut cu 5,3%, însă ţările membre din Europa de Est ...