Vicepreședinte COTAR, despre parteneriatul Euroins – concesionari Dacia Renault: „Euroins caută noi mușterii pe care să îi lase neplătiți”

Economica.net
16 07. 2020
service_mecanic_reparatii_567876543_06013500

Euroins a anunțat, ieri, că a încheiat un parteneriat cu membrii ACODAREN pentru „reparații de calitate”. Compania mai spunea că a achitat, cu această ocazie, și unele creanțe către service-urile membre ale respectivei asociații, dar și  stabilirea „unei colaborări” (nr. în forma inițială a comunicatului de presă emis de Euroins se vorbea despre tarife de referință) care să conducă la returnarea mai rapidă a mașinilor reparate către păgubiți. Până în momentul în care scriem acest text, reprezentanții ACODAREN, asociație cu circa 120 de membri, nu au putut fi contactați pentru declarații.

 

AICI puteți citi detalii despre anunțul Euroins, dar și despre semnele de întrebare pe care le ridică partaneriatul cu ACODAREN, asociație investigată de Consiliul Concurenței tocmai pentru înțelegeri în ceea ce privește tarifele pentru reparații


Pandele consideră că anunțul făcut de Euroins nu este unul credibil și reprezintă o o încercare a asigurătorului de a găsi „noi mușterii pe care să îi îndatoreze”. Menționăm că vicepreședintele COTAR deține două dintre cele zece service-uri care au cerut falimentul Euroins într-un dosar de la Tribunalul Ilfov , despre care ECONOMICA.NET a scris în premieră. El invocă, în numele grupului său de firme, datorii de 6 milioane de lei, care „cresc zi de zi”.

AICI puteți citi despre dosarul în care se cere falimentul Euroins


„După ce a acumulat datorii uriașe către service-urile independente, Euroins vrea să aplice aceeași tactică cu reprezentanțele Dacia Renault, curtând, în acest fel, cele mai ieftine unități reparatoare din România. De ce nu a încercat să ademenească în acest parteneriat reprezentanțele mari? E simplu: cei mari le-au trântit de mult ușa în față și pentru multă vreme”, a declarat Florin Pandele.

El apreciază că, în acest context, Euroins este lipsită de „orice credibilitate” și face un apel la conducerea sectorului asigurări din ASF să lămurească situația.

„Îl rugăm pe domnul vicepreședinte ASF, Cristian Roșu, să lămurească situația Euroins și să ne comunice inclusiv  datele financiare reale. Adresez această rugăminte atât în numele firmelor mele cât și al celor din cadrul COTAR (nr. în asociație sunt și circa 1500 de service-uri controlate de firmele de transport membre)”, a mai spus sursa citată.

Amintim că Euroins este una dintre cele mai reclamate firme de asigurări din România (a ajuns la un volum de 1.500 de petiții pe lună), fiind și amendată de mai multe ori pentru probleme cu gestionarea și plata dosarelor de daună. Cel mai recent, săptămâna trecută, directorul general și directorul general adjunct al firmei au fost amendați pentru că nu au reușit să respecte termenele din planul de măsuri impus de ASF.