Vicepreşedintele ASF: Legea privind desfiinţarea Rasdaq nu are probleme de fond

Legea privind desfiinţarea pieţei Rasdaq nu are probleme de fond, dar mai există elemente care trebuie adăugate şi care se referă strict la posibilitatea de delistare fără costuri, a declarat luni, pentru AGERPRES, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară /ASF/, Mircea Ursache, responsabil pentru piaţa de capital.
Economica.net - lun, 24 nov. 2014, 16:08
Vicepreşedintele ASF: Legea privind desfiinţarea Rasdaq nu are probleme de fond

‘Au existat trei proiecte de acte normative legate de Rasdaq. Primul se referă la iniţiativa grupului de senatori reprezentat de senatorul Sorin Bota, al doilea la o iniţiativă a unor grupuri de deputaţi, reprezentate de doamna deputat Andreea Paul, a existat şi o variantă – la iniţiativa unui membru al Consiliului, domnul Gheorghe Marcu, fost deputat, în prezent membru neexecutiv – pe care ASF a promovat-o. Până la urmă, aşa cum arată actul normativ, el este croit pe osatura proiectului grupului de senatori. Este dreptul legiuitorului de a adopta şi de a ţine cont sau nu de unele sau altele din observaţii. Pe de altă parte, probleme de fond care să fie contracarate pe legea respectivă nu există, eu nu am nicio observaţie. Spun doar atât: mai există elemente care trebuie adăugate (…) care se referă strict la posibilitatea de delistare fără costuri. Aceasta va trebui completată, să vedem acum în ce măsură direcţiile juridice ne dau dreptul s-o facem printr-o legislaţie secundară sau prin legislaţie primară’, a afirmat oficialul ASF.

Pe de altă parte, preşedintele Organizaţiei Profesioniştilor Pieţei de Capital /OPPC/, Cristian Duţescu, a declarat luni, la Conferinţa Naţională a Pieţei de Capital, că adoptarea Legii 151/2014, la prima vedere, pare a fi unul dintre cele mai criticabile acte normative adoptate în domeniul pieţei de capital în ultimii ani.

Actul normativ a atras critici din partea unor specialişti din piaţa de capital, care consideră că prevederile acestei legi sunt ambigue şi insuficiente pentru protecţia eficientă a drepturilor şi intereselor acţionarilor care deţin acţiuni tranzacţionate pe Rasdaq.

Deputatul Andreea Paul a declarat luni, la Conferinţa Naţională a Pieţei de Capital, că Legea 151/2014 este plină de lacune şi lipsită de fair-play faţă de companii şi acţionarii minoritari şi chiar faţă de cei majoritari.

Bursa de Valori Bucureşti /BVB/ şi casa de avocatură PeliFilip au prezentat, luni, companiilor de pe piaţa Rasdaq şi de pe piaţa valorilor mobiliare necotate opţiunile pe care acestea le au odată cu intrarea în vigoare a Legii 151/2014 privind clarificarea statutului juridic al acţiunilor care se tranzacţionează pe aceste două pieţe, în cadrul conferinţei ‘Dinspre Rasdaq spre viitor’, precizează un comunicat al BVB remis AGERPRES. La eveniment au participat peste 200 de persoane, reprezentând aproape 140 de emitenţi şi reprezentanţi ai societăţilor de intermediere, membri ai BVB.

Legea 151/2014 prevede că activitatea pieţei Rasdaq şi a pieţei valorilor mobiliare necotate încetează de drept la 12 luni de la intrarea în vigoare a legii. Astfel, companiile de pe piaţa Rasdaq şi de pe piaţa valorilor mobiliare necotate trebuie să decidă în următoarele luni dacă se vor muta pe piaţa reglementată sau pe ATS.

Participanţilor le-au fost prezentate cerinţele aplicabile companiilor listate pe piaţa reglementată şi pe noua piaţă AeRO, sistemul alternativ de tranzacţionare al BVB pentru start-up-uri şi IMM-uri, ce va fi lansat în perioada următoare.

‘Bursa de Valori poate da o nouă viaţă companiilor. Pentru companiile bune, să devină companii listate pe una din pieţele BVB este echivalentul unei transfuzii de sânge. Noi, cei de la BVB, ne bucurăm că putem sprijini acest proces şi mulţumim tuturor partenerilor noştri implicaţi în acest proiect’, a declarat directorul general al BVB, Ludwik Sobolewski.

‘Legea 151/2014 reprezintă o schimbare importantă pentru piaţa de capital românească, întrucât clarifică statutul unei pieţe aflate de mult timp într-o situaţie de precaritate perpetuată. Această lege aduce, însă, în acelaşi timp, o serie de provocări pentru companiile listate pe Rasdaq – începând de la înţelegerea prevederilor legale şi a opţiunilor de care dispun, până la implementarea acestora’, a precizat Alexandru Bîrsan, partener PeliFilip SCA.

Pe piaţa Rasdaq, sunt listate peste 900 de companii, cu o capitalizare cumulată de 7,5 miliarde lei (1,7 miliarde euro) la jumătatea lunii noiembrie.

Statutul Rasdaq a fost una dintre cele mai problematice situaţii care au afectat opinia investitorilor despre piaţa de capital, deoarece această piaţă nu este încadrată, conform directivei MIFID, nici în categoria pieţelor reglementate, nici în cea a sistemelor alternative de tranzacţionare.

Bursa de Valori Bucureşti administrează pieţe de acţiuni, obligaţiuni şi alte instrumente financiare, prin platforme reglementate sau sisteme alternative şi furnizează o gamă variată de servicii participanţilor la pieţele financiare. Bursa de Valori Bucureşti este o companie listată pe propria piaţă reglementată din 2010.

Te-ar mai putea interesa și
Marile companii din industria tutunului salută propunerea de taxare echitabilă a tuturor categoriilor de produse cu nicotină
Marile companii din industria tutunului salută propunerea de taxare echitabilă a tuturor categoriilor de produse cu nicotină
BAT și Philip Morris România salută decizia Ministerului de Finanțe de a face public proiectul de Ordonanță de Urgență care include în categoria produselor accizabile toate produsele cu......
Autostrada Unirii A8: Lotul Pipirig – Vânători Neamț (Leghin) scos la licitație
Autostrada Unirii A8: Lotul Pipirig – Vânători Neamț (Leghin) scos la licitație
CNAIR a transmis astăzi la ANAP documentația necesară lansării procedurii de achiziție publică pentru Lotul Pipirig ...
Funcţionari bancari – cercetaţi după ce ar fi furat din contul unei persoane aproximativ 140.000 de euro
Funcţionari bancari – cercetaţi după ce ar fi furat din contul unei persoane aproximativ 140.000 de euro
Doi funcţionari bancari sunt urmăriţi penal de procurori, după ce ar fi sustras din contul unei persoane în vârstă ...
Viorel Hrebenciuc pierde definitiv procesul cu ANI şi trebuie să plătească 42.000 de euro, avere nejustificată
Viorel Hrebenciuc pierde definitiv procesul cu ANI şi trebuie să plătească 42.000 de euro, avere nejustificată
Fostul deputat Viorel Hrebenciuc a pierdut definitiv, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procesul cu Agenţia Naţională ...