Victor Ponta: Nu cred că acordul cu FMI se va rupe

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, într-un interviu pentru obiectiv.info, că nu crede că acordul cu Fondul Monetar Internaţional va fi rupt, potrivit RomaniaTV.net.
Economica.net - vin, 05 dec. 2014, 14:35
Victor Ponta: Nu cred că acordul cu FMI se va rupe

„Nu cred că exista pericolul ca acordul cu FMI să fie rupt”, a declarat premierul Victor Ponta, la obiectiv.info, completând că „e o perioadă de negocieri, am suficientă experienţă de negociere”.

„De fiecare dată, negocierile sunt în curs. Azi, când vorbim, nu cred că se va rupe acordul cu FMI. Franţa are un deficit de vreo 4%, iar Italia 3%. Noi suntem elevii-model, dar n-aş vrea să ne blocăm din cauza asta dezvoltarea. Pentru mine, ca prim-ministru, şi Guvernul meu e inacceptabil un deficit de 0,9% din PIB. Poate guvernul ACL vrea să accepte acest lucru şi îşi vor asuma ei o guvernare cu deficit 0,9%”, a mai spus Ponta. Acesta susţine că obligaţiile din Pactul Fiscal asumat de majoritatea statelor UE nu ar trebui aplicate rigid în condiţiile în care sunt abateri mult mai grave în cazul altor ţări.

Premierul şi-a exprimat speranţa că bugetul pentru 2015 să ajungă săptămâna viitoare în Parlament, urmând ca Parlamentul să ia o decizie.

Victor Ponta a ţinut să spună că salariile şi pensiile românilor nu sunt în pericol.

Cele mai importante declaraţii ale premierului, citat de România TV:

Scăderea TVA la pâine a fost un proiect important,e un proiect bun, scăderea la alte produse e un lucru pe care trebuie să-l facem, dar nu putem să-l facem de la 1 ianuarie. Întâi trebuie văzut care e impactul bugetar. A fost o discuţie strict politică pe care au făcuto toţi oamenii politici, acela de a sprijini sectorul produselor bio. Dacă reducem TVA la produsele bio, pierdem vreo 15 milioane de lei. Dacă reducem la carne, pierdem de vreo 20 de ori mai mult. Problema e că producătorii români de produse bio nu rezistă competiţiei de pe plan european. O să găsiţi în Europa miere sau alte produse din România, dar ambalate în alte ţări, iar producătoii români iau circa 10%.

În 2015, dacă lucrurile merg bine, ne propunem să reducem TVA la produsele agroalimentare. Undeva, în cursul anului 2015, ne putem asuma reducerea TVA la carne şi la late produse. Dar de la 1 ianuarie nu cred, eu aş vrea, dar nu se poate.”

Taxa pe stâlp va fi de 1%, cred că s-a şi votat în Parlament. Am scăzut-o de la 1,5%. Cred că în exploataţiile offshore, pentru a stimula obţinerea de resurse din Marea Neagră, trebuie să facem o legislaţia specială pentru a încuraja producţia. Sunt câtva companii care investesc miliarde înainte de a scoate un metru cub de gaze.”

Orice fel de taxă pe care am dori s-o punem în plus, producătorii o pun imediat în preţ. Aşa că încercăm prin alte metode să creştem competitivitatea. Nu prin taxe.”

În problema redevenţelor, am spus foarte clar că nu mărim taxele şi impozitele. Mai important e următorul lucru, un sistem de redevenţe trebuie construit pe 10-15 ani, nu vine nimeni să investească dacă nu are o stabilitate pe o perioadă de genul ăsta. În februarie legea merge în Parlament şi trebuie găsit acel sistem de redevenţe care să aducă mai mulţi bani, dar şi să stimuleze investiţiile. Un alt lucru, acela de a lăsa şi autorităţilor locale o parte din bani, trebuie votat în Parlament. Noi nu pierdem niciun ban în 2015. Dar oferim stabilitate.”

Discuţiile dintre guvernul României şi delegaţia Fondului Monetar Internaţional au intrat într-un impas, existând riscul ca Guvernul să rupă acordul cu instituţiile internaţionale, după ce delegaţia FMI şi a Comisiei Europene a impus condiţii extrem de dure privind bugetul pe 2015. Mai precis, FMI şi CE au cerut un deficit mai mic cu câteva miliarde de lei faţă de nivelul convenit anterior, mai exact 0,9% din PIB.

Te-ar mai putea interesa și
Vlad Enăchescu, EVENTIM România: Publicul este mai atent la preț, dar mai ales la raportul dintre preț și relevanță. Nu cred că românii au devenit mai puțin interesați de entertainment, ci doar ceva mai selectivi – Interviu
Vlad Enăchescu, EVENTIM România: Publicul este mai atent la preț, dar mai ales la raportul dintre preț și relevanță. ...
Ce s-a întâmplat cu piața de evenimente în 2026, față de anul trecut? Cum se comportă spectatorul român și cât de atent a devenit cu banii pe care-i cheltuie? Ce spectacole "merg" și care......
Leroy Merlin și-a bugetat investiții de 24,5 milioane de euro pentru anul acesta. Are în lucru trei magazine noi
Leroy Merlin și-a bugetat investiții de 24,5 milioane de euro pentru anul acesta. Are în lucru trei magazine noi
Leroy Merlin România, retailer specializat în construcții, decorațiuni și grădinărit, investește 24,5 milioane de ...
Adevărata sustenabilitate nu se construiește pe hârtie. Ce arată cifrele dincolo de poza oficială
Adevărata sustenabilitate nu se construiește pe hârtie. Ce arată cifrele dincolo de poza oficială
Sustenabilitatea autentică, într-o piață ca a noastră, nu e un scor pe care ți-l dă cineva după ce ai completat un ...
Care sunt cele mai avantajoase tipuri de licitații din România?
Care sunt cele mai avantajoase tipuri de licitații din România?
Când auzi cuvântul „licitație”, probabil te gândești la proceduri complicate, documente stufoase și multă birocrație, ...