Victor Ponta va fi audiat astăzi ca martor în dosarul ‘Referendumul’

Premierul Victor Ponta este aşteptat miercuri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a fi audiat în calitate de martor în dosarul 'Referendumul', în care este judecat vicepremierul Liviu Dragnea.
Economica.net - mie, 11 mart. 2015, 06:39
Victor Ponta va fi audiat astăzi ca martor în dosarul 'Referendumul'

La termenul anterior al procesului din 6 martie, instanţa a stabilit citarea mai multor martori propuşi de apărare pentru audiere, printre care se află şi premierul Victor Ponta.

Tot atunci, au dat declaraţii în faţa instanţei fostul ministru Constantin Niţă şi primarul sectorului 3, Robert Negoiţă.

De altfel, Victor Ponta a declarat că se va prezenta miercuri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în calitate de martor, în dosarul ‘Referendumul’.

‘Voi spune adevărul şi numai adevărul, şi anume faptul că, din toate cunoştinţele pe care le-am avut ca lider de partid şi prim-ministru, nu a făcut nimeni în 2012 vreo schemă de fraudare. Chiar au venit 7,4 milioane de români să voteze pentru demiterea lui Traian Băsescu. Că nu s-a întâmplat este o poveste pe care nu cred că mai trebuie să o redeschidem acum, dar aici vorbim de responsabilităţi penale şi o să spun ceea ce ştiu, ceea ce mă va întreba instanţa şi avocaţii sau procurorul şi, repet, voi spune doar adevărul’, a afirmat duminică Ponta.

Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de procurorii DNA pe 7 octombrie 2013 pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Potrivit DNA, în calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea, cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte formaţiunea reprezentată de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale.

În acest sens, potrivit procurorilor, Liviu Dragnea a coordonat un mecanism complex, în care a implicat mai multe persoane asupra cărora avea influenţă în virtutea funcţiei pe care o deţinea, având ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot.

‘Ca un prim pas, Liviu Dragnea, în calitate de secretar general al partidului pe care îl reprezenta, dar şi de coordonator al campaniei electorale, a emis două adrese, la 12 şi 13 iulie 2012, destinate organizaţiilor judeţene de partid, respectiv preşedinţilor şi directorilor de campanie, dar şi primarilor din ţară ai acelui partid, adrese prin care, pentru obţinerea participării la vot a alegătorilor, în proporţie de 60%, li se solicita să ia măsuri incriminate de către Legea nr. 3/2000 (în fapt, promisiuni de foloase materiale în scopul de a determina alegătorii să voteze) şi, de asemenea, să propună prefecţilor înfiinţarea de secţii de votare în staţiunile turistice, care nu sunt ele însele unităţi administrativ-teritoriale’, arată DNA.

În paralel, el a coordonat un sistem informatic complex, prin intermediul căruia a transmis mesaje, ordine şi recomandări legate de stimularea participării cetăţenilor la vot prin mijloace interzise de lege către coordonatorii judeţeni de campanie/primarii/activiştii de partid, mai precizează DNA.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...