Videanu are probleme! Nu va putea ridica proiectul cu nouă blocuri de 120 metri din cauza unui litigiu pe 400 mp

20 06. 2019
adriean_videanu_64572800

Litigiul acoperă o suprafață de circa 400 mp care reprezentă căile de acces către un teren de 10.000 mp achiziționat de Calor tot de la Vulcan SA. Se pare că litigiul a intervenit după ce Titan Mar a intabulat terenul aflat în coproprietate prin convenție notarială al celor două companii.

Conform Primăriei Capitalei (PMB), litigiul nu împiedică procesul de avizare, dar eventuala aprobare a PUZ-ului nu dă dreptul celor de la Titan Mar să înceapă construcția, pentru aceasta e necesară o autorizație de construcție, care, cel mai probabil, nu va fi acordată până la lămurirea litigiului dintre părți.

Conform Normelor de aplicare a Legii 350/2001, privind urbanismul și amenajarea teritoriului „în cadrul documentațiilor de amenajare a teritoriului și urbanism, pentru asigurarea coerenței dezvoltării spațiale vor fi cuprinse prevederi cu caracter indicativ cu privire la modul de ocupare și utilizare a terenurilor și priorități pntru zonele aflate în litigiu”, transmit reprezentanții PMB.

Teren de 45.000 mp

Proiectul, despre care se vorbește demult, de altfel Videanu a mai cerut un PUZ în 2017, pentru o suprafață mai mare, de 50.000 mp, cu un regim de înălțime de 200 de metri, va include nouă clădiri, fiecare cu 3 etaje în subteran şi plus de la 12 la 35 de etaje, având un regim de înălţime de până la 120 de metri.

Noul proiect al lui Videanu e împărțit în trei părți, prima cu o înălțime maximă de 70 de metri, respectiv 20 de etaje, iar celelate două cu o înălțime maximă de 120 de metri, respectiv 35 de etaje. 

Potrivit solicitării aprobării PUZ-ului, proiectul propus de Videanu ar avea o suprafață construită de 27.000 mp, 8.800 mp de spații plantate, și 9.100 mp, spații de circulație carosabile, pietonale și de parcare.

Titan Mar a cumpărat în mai multe etape cei 50.000 mp, dintre care reglementați sunt 45.000 mp, de la Vulcan SA, companie are se preăgtea de intrarea în faliment după cinci ani de insolvență. Cu o vechime de 115 ani, compania era controlată din 2002 de grupul Tender.

Compania Titan Mar este deţinută de Adriean Videanu şi Mioriţa Videanu, fiecare cu 50% din acţiuni, și a fost relocată din platforma Vulcan acum circa 10 ani pentru a permite valorificarea celor 5 hectare din 13 Septembrie, pe care inițial familia Videanu a intenționat fără succes să o vândă cu peste 100 de milioane de euro și în cele din urmă a decis să o dezvolte.