VIDEO – Armata israeliană afirmă că a distrus un tunel al Hezbollah care ajungea în Israel

Armata israeliană a anunţat marţi seară că a distrus un tunel săpat de Hezbollah din sudul Libanului pe o lungime de zece metri în interiorul teritoriului israelian, transmite AFP.
AGERPRES - mie, 09 oct. 2024, 09:19
VIDEO - Armata israeliană afirmă că a distrus un tunel al Hezbollah care ajungea în Israel

„Am localizat şi distrus un tunel de aproximativ 25 de metri lungime care traversa frontiera şi pătrundea aproximativ zece metri (…) în teritoriul israelian”, a declarat contraamiralul Daniel Hagari, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, într-un discurs televizat, scrie Agerpres.

Potrivit acestuia, tunelul pornea din zona localităţii libaneze Marouahine spre satul israelian Zarit.

Israelul a lansat pe 30 septembrie o ofensivă terestră împotriva Hezbollah în sudul Libanului, după declanşarea unei campanii intense de lovituri şi bombardamente împotriva a ceea ce armata prezintă ca ţinte ale mişcării islamiste libaneze în sudul Libanului, dar şi la Beirut şi în Valea Bekaa (est).

Soldaţii israelieni continuă să caute alte tuneluri de-a lungul frontierei dintre Israel şi Liban, a adăugat contraamiralul Hagari.

Potrivit unui comunicat militar, forţele aeriene israeliene au efectuat luni lovituri „masive” împotriva unei „vaste reţele de infrastructură şi posturi de comandă subterane” stabilite de Hezbollah „în sudul Libanului şi destinate să atace forţele (…) israeliene (…) şi să pună în aplicare planuri de atac” împotriva localităţilor din nordul Israelului.

Scopul anunţat al operaţiunilor militare israeliene împotriva Hezbollah este de a permite întoarcerea acasă a aproximativ 60.000 de israelieni care au fost nevoiţi să fugă din nordul ţării din cauza atacurilor cu rachete aproape zilnice ale mişcării islamiste libaneze în ultimul an.

 

Te-ar mai putea interesa și
Palatul Telefoanelor, primul „zgârie-nori” din România, scos la vânzare. Ce preţ cere Orange
Palatul Telefoanelor, primul „zgârie-nori” din România, scos la vânzare. Ce preţ cere Orange
Palatul Telefoanelor este construit în stilul art deco şi are un teren de 1.893 metri pătraţi şi o suprafaţă construită la sol de 1.702 metri pătraţi. Suprafaţa utilă este de 12.000 metri......
Decizie definitivă – ÎCCJ câştigă procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor. Miza – 5 miliarde de lei
Decizie definitivă – ÎCCJ câştigă procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor. Miza ...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a câştigat definitiv procesul pe care l-a deschis împotriva Guvernului şi Ministerului ...
Tesla Roadster: noua generație ar putea fi lansată astăzi în SUA – surse Reuters
Tesla Roadster: noua generație ar putea fi lansată astăzi în SUA – surse Reuters
Compania americană Tesla programează pentru cursul zilei de astăzi lansarea oficială a noului model electric sport Roadster, ...
Italia speră să obţină aproape 11 miliarde de euro de la sectorul financiar în perioada 2027-2029
Italia speră să obţină aproape 11 miliarde de euro de la sectorul financiar în perioada 2027-2029
Italia intenţionează să obţină de la sectorul financiar încă 10,7 miliarde de euro (12 miliarde de dolari) pentru ...