Vezi ce tehnică foloseau vrăjitoarele Vanessa şi Melisa pentru a-şi racola clienţii

Cele două vrăjitoare, Vanessa şi Melisa, au fost reţinute marţi dimineaţă pentru înşelătorie şi şantaj. Printre victimele lor se numără şi vedeta de televiziune Oana Zăvoranu. Procurorii au dezvăluit tehnicile pe care le foloseau cele două pentru a face rost de clienţi slabi de înger.
Economica.net - mar, 13 dec. 2011, 12:20

Una dintre vrăjitoare se autointitula practicantă a magiei albe şi cealaltă practicantă a magiei negre. Potrivit procurorilor ele îşi racolau clienţii chiar prin intermediul emisiunilor televizate, trimiţându-le mesaje vedetelor prin care le spuneau că ele sunt singurele care au leac pentru problemele lor.

Odată căzute în capcana lor, vedetelor li se cerea să aducă obiecte precum piroane, păpuşi şi miere de albine. Apoi vrăjitoarele făceau practici VOO DOO înţepând păpuşile aduse de victime cu ace. Aceste ritualuri erau practicate pe cursurile unor ape sau în case părăsite. După ce victimele se răzgândeau şi voiau să se retragă din „afacere”, vrăjitoarele şi rudele lor începeau să le ameninţe că ritualurile se vor întoarce împotriva lor , ba chiar invocau consecinţe fizice şi psihice. Mai mult, se ofereau să le acorde împrumuturi pentru a continua ritualurile contra unor garanţii imobiliare.

Te-ar mai putea interesa și
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
Preşedintele SUA, Donald Trump, şi liderii Groenlandei şi Danemarcei au semnat marţi un acord care permite o prezenţă militară americană mai extinsă în Groenlanda şi care ar putea pune......
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
Uniunea Europeană a reînnoit marţi sancţiunile impuse Rusiei pentru invazia în Ucraina, cedând în cele din urmă în ...
Preşedintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o mai mare reprezentare a Africii
Preşedintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o mai mare reprezentare a Africii
Preşedintele Adunării Generale a ONU, Khalilur Rahman, a cerut marţi reformarea Consiliului de Securitate şi o reprezentare ...
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de marți. Cele mai lichide acțiuni au fost ale Băncii Transilvania
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de marți. Cele mai lichide acțiuni au fost ale ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...