Vier Pfoten şi Agent Green cer sancţionarea drastică a celor care au strivit mistreţii cu buldozerul

Organizațiile Vier Pfoten si Agent Green sunt revoltate de uciderea cu brutalitate a șase mistreți de catre muncitorii de pe șantierul autostrazii Soarelui. ONG-urile cer Politiei si Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADR) sa-i sanctioneze pe cei care se fac vinovati de acest caz de cruzime asupra animalelor.
Economica.net - mie, 21 dec. 2011, 15:05

În urmă cu câteva zile, câţiva munctori de pe şantierul noului tronson Cernavodă – Constanța au hăituit şi au strivit cu utilajele şase mistreţi, între care şi o femelă cu pui.

”Din păcate, cazurile de cetăţeni care torturează şi ucid animale de plăcere nu sunt o noutate în România. Poliţia a deschis o anchetă, însă am dori ca de data aceasta să sancţioneze drastic astfel de fapte, în baza legii pentru protecţia animalelor. Este greu de înţeles că provocarea de suferinţe animalelor poate fi o sursă de distracţie pentru unii dintre semenii nostri. Astfel de acte barbare trebuie pedepsite cu închisoarea”, a declarat Veronica Tulpan, coordonator de programe naţionale Vier PFoten România.

Legea 9/2008 pentru protecţia animalelor prevede pedeapsa cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă penală de la 1.000 si 10.000 de lei.

Gabriel Păun, Președintele Agent Green atenționează că ”Autostrada Soarelui a devenit autostrada morții pentru animalele sălbatice din Bărăgan și Dobrogea. Într-o singură zi am numărat 18 de vulpi strivite de mașini pe un singur sens de mers pe autostrada, de la București la Fetești. Acum, la noul sector de autostradă, unii lucrători se distrează ucigând mistreți. În secolul 21 s-a construit o autostradă fără viaducte pentru animalele sălbatice care astfel au rămas izolate de o parte și de alta a drumului. În acea parte a țării, mai puțin de 3% din suprafață mai este împădurită. Pâlcurile de pădure rămase precum Murfatlar și Făclia, unde animalele s-au refugiat, ar trebui ferite de autostradă. Compania Națională de Autostrăzi trebuie să construiască de urgență viaducte speciale pentru animalele sălbatice și să monteze plase funcționale de protecție. Actualele plase sunt o gluma. În lipsa viaductelor animalele sapă șanțuri pe sub plasă și ajung pe asfalt sfârșind sub roțile mașinilor”.

Te-ar mai putea interesa și
Polonezii de la Maspex aduc bani noi în România: vor investi 870.000 de euro în fabrica din Prahova. Jumătate provin din fonduri europene
Polonezii de la Maspex aduc bani noi în România: vor investi 870.000 de euro în fabrica din Prahova. Jumătate provin ...
Producătorul polonez din industria alimentară Maspex, cu branduri precum Tymbark, Tedi, Bucovina, La Festa, Salatini și Purcari în portofoliu, a primit undă verde pentru derularea unui proiect......
România va avea la începutul lui 2027 peste 10.000 MW instalați în solar, spune industria. Care sunt previziunile pentru stocare și ce ar asigura instalarea mai rapidă a bateriilor
România va avea la începutul lui 2027 peste 10.000 MW instalați în solar, spune industria. Care sunt previziunile pentru ...
Oficialii industriei fotovoltaice estimează că la finalulul anului acesta România va avea undeva la 10.000 MW instalați ...
Dacia Striker merge deja pe străzile Europei, deși nu a avut încă premiera mondiala. Primele unități în statisticile de înmatriculări
Dacia Striker merge deja pe străzile Europei, deși nu a avut încă premiera mondiala. Primele unități în statisticile ...
Bilanțul comercial al mărcii Dacia pentru primele opt luni din 2026 indică o contracție a volumelor pe piața europeană, ...
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
Preşedintele SUA, Donald Trump, şi liderii Groenlandei şi Danemarcei au semnat marţi un acord care permite o prezenţă ...