Viitorul Ford Puma, camuflat, tot mai des în fața aparatelor de fotografiat

Tot mai multe publicații din Europa prezintă imagini cu viitorul Ford Puma, o evoluție a actualului model care va include și un sistem electric de propulsie.
Ion Dobreanu - J, 14 sept. 2023, 22:02

Zeci de imagini cu modelul Ford Puma, ascuns sub camuflaj, au apărut în ultimele săptămâni pe site-urile din vestul Europei. Dincolo de păstrarea principalelor linii de design, vehiculul care are rolul de a păstra crescut volumul de comenzi al micului crossover Ford dezvăluie câteva modificări minore, dar demne de luat în seamă.

Succesul uriaș al actualei generații Puma, model care a devenit cel mai vândut model al mărcii americane în Europa, i-a forțat pe designeri să reducă la minimum modificările gândite pentru momentul înnoirii. Prin urmare, sub camuflaj se pot observa puține detalii noi, însă Jurnaliștii specializați susțin că modelul va avea blocuri optice noi atât în partea din față cât și în spate. Totodată, se observă modificări la nivelul grilei care pare să includă acum și sigla Ford.

În schimb, așteptările sunt mai pentru interiorul viitorului model. Sunt de așteptat modificări ale ecranului multimedia, care va crește în dimensiuni și noi sisteme de comandă, control și siguranță. Totodată, întregul habitaclu pare a se îndrepta către o majorare a confortului oferit pasagerilor.

În privința sistemelor de propulsie, pe lângă variante mild-hybrid având în componență motorul EcoBoost de 1.0 litri, este certă apariția unei versiuni complet electrice. Apariția acesteia din urmă în 2024 a fost anunțată de oficialii Ford Otosan, proprietarii uzinei din Craiova și cei care supervizează faceliftul modelului Puma, încă din primăvara anului trecut. Tot o certitudine este și asamblarea Ford Puma la uzina din România.

Având în vedere că va împărți aceeași linie de asamblare cu cele două versiuni Ford Courier, Puma electric este de așteptat să preia unele dintre caracteristicile acestora, precum motorul de 100 kW (136 CP), tehnologia One-Pedal și opțiunile de încărcare la 11 kW AC și la 100 kW DC.

Citește și:
– Primul produs Ford Otosan al uzinei din Craiova, Transit Courier, va avea atât motoare pe benzină cât și diesel. Varianta electrică debutează în 2024

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări, sporindu-şi angajamentele şi respectându-le, afirmă preşedintele Nicuşor Dan duminică, pe......
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat ...
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
Alianţa pentru Unirea Românilor a decis, în cadrul Consiliului Naţional de Conducere reunit în judeţul Mehedinţi, ...
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
La 1 septembrie 2026 intră în vigoare utilizarea componentei aferente formularelor medicale din portalul e-sănătatea ...